Putregaiuri

A neputințe și a moarte put
Nu mai am casă și nici scut
Sunt sfâșiată dinăuntru spre afară
Iar inima-mi stă spânzurată goală
Cu mintea zvărcolită-n zece iaduri
Stau la răscruci de vieți urlând pe garduri
Fug prin păduri și mă îmbrac cu frunze
Căci toate cerurile mi-s confuze
Mă rătăcesc prin propriile-mi forme
Mă înconjor cu lanțuri uniforme
Nu-i nimeni să mă lumineze…
Nu-i nimeni [...]