Se anunța o zi frumoasă, după prea multe zile friguroase și umede. Mi-am propus să ies din hibernare și să explorez puțin natura. Așa că, hai în parc!
Lume multă. Părinți cu copii. Bunici cu nepoți. Copii singuri. Zarvă mare! Dar nu deranjează pe nimeni. E, parcă, o zarvă… primăvărativă. Totul mișună a viață. Ce plăcut!
M-am retras lângă lac să filmez lebăda neagră.
O spledoare!
Din când în când mai trăgeam cu urechea în jurul meu. Aceeași zarvă. Veselie. Glasuri zglobii de copii. Oameni singuri. Biciclete. Și căței. Rațe. Multe rațe. Numai fântâna din mijlocul apei tace. Lebăda e grațioasă. Mă așez pe-o bancă. Aproape de lac. E plăcut. Nu e cald chiar, dar e plăcut. Acum pândeam o pasăre ciudată, neagră și cu ciocul lung și subțire, ce intra în apă și apărea după câteva secunde ceva mai încolo cu ceva în cioc. „Mamă, pasărea aia se îneacă?” Tresar. Am uitat de Fineas. Credeam că se jocă ceva mai încolo. Deci și el urmărea împreună cu mine. „Nu, nu se îneacă” îi răspund instantaneu, cu ochii tot după pasăre. Fugim roată pe lângă lac. Vrem să o surprindem în poză cum iese cucernică din apă. Are mereu aceeași privire. De victorie. Știe că îi urmărim ritualul. Se apropie de mal. Să o vedem mai bine. Așa… Așa… Acum… Și iar se ascunde sub apă. Ah! Am ratat! Na, a ieșit mult mai departe… Am apucat să pozez doar… cerul.
Cerul! Uau! Da, ce frumos e! Așa, oglindit în apa lacului. Niciodată nu mi s-a părut atât de frumos! Poate pentru că niciodată nu l-am văzut atât de aproape? Pe apă. Pe loc, uit de pasărea ciudată, uit de lebăda neagră și îmi ridic ochii înspre cer.
Iată-l! Frumos. Nu e clar. E presărat cu nori albi, dar e blând și… luminos…
Și iar îmi plec ochii spre oglinda lui. Da. În oglindă îmi pare mai frumos. Mai aproape. Atât de aproape… încât aș putea să-l ating.
Atunci m-am gândit că, așa cum apa oglindește cerul - făcându-l mai aproape de noi, mai tangibil -, tot așa și noi, oamenii, „reflectăm salva Domnului ca într-o oglindă și suntem transformați în asemănarea Sa, din slavă în slavă”.
jurnalulflorentinei
Posted by A.Dama on martie 20, 2009 at 9:47 pm
Foarte frumos header-ul, Florentina! De prea multe ori ni se pare ca ni se cuvin florile raspandite de Creator peste tot si ne permitem indiferenta.
Iar cat despre oglindire, oh, Doamne, cate ar fi de zis! Ca viata e un tunel de oglinzi, iar daca am oglindi mereu cerul, am fi demni sa fim strigati “bine, rob bun si credincios”…
Posted by Alex on martie 20, 2009 at 10:22 pm
Frumoase poze, Florentina! Şi mai frumoase gânduri.
Cerul de sus, cerul de pe oglinda apei şi cerul din noi, ca reflexie a slavei divine.
Tare frumos!
Posted by disa on martie 21, 2009 at 8:12 am
Ce splendoare, surprinsa de tine cu fidelitate!
Glorie Domnului pentru tot!
Posted by Rodica Botan on martie 28, 2009 at 7:26 am
De s-ar oglindii in noi cerul…cum se oglineste-n lac…am fi mai fericiti si-am fi mai buni…
Posted by winner on august 9, 2009 at 12:25 pm
De s-ar oglindi cerul in sufletul nostru asa cum se intampla cu apa unui lac am fi cu siguranta schimbati in profunzime!!!!!Dar noi oamenii suntem foarte schimbatori…