- Fini, iar ai fost neastâmpărat la școală! Ce se întâmplă cu tine? De câte ori am discutat problema asta cu tine, și eu și mama? Că în timpul orei nu vorbești decât dacă ți se cere. Și că nu ai de împărțit, și nici de cerut nimic și nimănui în oră! Cum stăm?
Fini nu zice nimic, un timp. Apoi, puțin meditaiv:
- Păi, eu tot încerc să râmân pe trotuar – adică să fiu cuminte. Asta e o metaforă. Dar uneori mai ajung și pe stradă, adică când nu sunt cuminte.
-!!!! Știi, dacă nu ești atent și nimerești din greșeală pe stradă te mai lovește o bicicletă sau, mai rău, te poate călca o mașină. Adică vine și pedeapsa, blândă sau aspră; dacă nu rămâi pe trotuar. Asta e tot o metaforă. (Tibi zâmbește)
- Da. Știu asta. Am să încerc să rămân pe trotuar… ca să nu primesc pedeapsă (cu capul în jos și cu voce joasă).
După o scurtă pauză:
- Da o să îmi aducă mama cadou din România?
- Dacă ne spune juf. că ești cuminte.
- De-acum încolo o să stau numai pe trotuar! (ca un ordin, pentru sine)
jurnalulflorentinei
