Eu, pe când aveam 6 ani:
– Mamaie, de ce ești îmbrăcată-n negru?
– A murit fratele meu, mamaie…
-E, ce să faci, bre mamaie. Așa e viața asta.
***********
Fineas la 6 ani:
(Eu bolnavă rău. Fineas mă ajută să urc scările, deschide ușa, mă ajută să mă descalț, îmi pune papucii de casă în picioare etc.)
– Mami, așa e viața. Uneori ne mai și îmbolnăvim…
Jurnalul Florentinei 
O fi invatat Fineas de la cineva „cum e viata”…Copii repeta ce aud de la cei mari; de aia cind aud cite un parinte foarte contrariat ca isiintreaba odrasla…”asa te-am invatat eu?” in gindul meu imi spun…”chiar asa!!!”
Florentina iti doresc un Craciun minunat!!!
Se rezolvă fără stres lucrurile la 6 ani. 😀 Şi totuşi, mari adevăruri. 🙂
Ce frumos! Şi Puiul ca şi mămica lui! Păi cum să nu semene?
Îmi place enorm titlul categoriei: „Om mic, minte mare” Florentina, ai strans aici adevărate comori sufleteşti, prtin acele amintiri ale tale şi ale fiului tău. Peste ani vor fi citite cu nostalgie, cu duioşie…
Sfinte Sărbători fericite!