Firmin

firmin1Am aflat despre Firmin de la Alin.  Cine e Firmin? Păi, Firmin este un… șobolan. Dar nu orice șobolan, ci un șobolan-cititor. Cum a ajuns el să citească? De foame.

Firmin se născuse într-o librărie, prin urmare cărțile îi erau la îndemână, și, de foame, s-a apucat să ronțăie cărți. „La început Firmin ronțăie cu entuziasm orice carte, dar, încet-încet, ajunge să facă diferența între stiluri literare (Bunăoară, Proust nu are același gust ca și Joyce!) și, până la urmă, învață să citească.”

Prin lecturile sale, Firmin se detașează de natura sa de șobolan, de cei din specia lui. El nu mai e doar un simplu șobolan, ci o ființă cu judecată, care, treptat, ajunge să îi admire pe oameni, însă imposibilitatea de a comnunica cu ei îl macină.

Mai multe, citiți aici.

Anunțuri

Fără cuvinte

flori-tristeAtunci când nu avem nimic de spus, e bine să tăcem. De puțintică tăcere oricine are nevoie, la un moment dat. E ca o cură de refacere. Ca o gură de aer curat și proaspăt.

Atunci când nu avem nimic de spus, e recomandabil să nu scriem. Câteva pagini albe sunt mai binefăcătoare pentru cel ce se îndeletnicește (într-o formă sau alta) cu scrisul, decât descărcarea prin scris.

Uneori, paginile albe ascund în fibrele lor o sumedenie  de povești nescrise, un pumn de taine nespuse sau poate nimic din toate astea. Depinde de persoană.

Dacă așezi sub lupă paginile astea albe poate și tu vei vedea – și chiar trăi! – ploi calde de vară sau ploi reci de toamnă, adâncuri inundate, nopți înecate în zâmbete răzlețe, inimi împletite, raze de lună, cioburi de soare, furtuni nepotolite, primăveri zgomotoase,  toamne umbrite de balauri cu șapte capete, spâni ofticoși, mironosițe, sfinți mincinoși, fecioare prostituate, bubuline, scheleți, kebaburi și frincandei, zorzoane de sticlă, de plastic, de tinichea, țoale, mahala în ușa Sfintei Sfintelor, copii singuri, chipuri triste, oameni nătângi, mașini, pușcărie, demoni cu aripi de înger, îngeri cu chipuri de demon, oameni de zăpadă, limbi de foc, păpuși de carton, inimi de piatră, tot.

De ce să mai scriem? Lăsați mai bine paginile albe, și fiecare să citească ce vrea! Oricum fiecare citește cum vrea. De ce să mai vorbim? Eu nu cred că vom muri, dacă nu mai vorbim! Mai bine să ne retragem. În pustie cu noi! Să ne mântuim de poveștile noastre, pe care noi ni le-am plăsmuit și tot noi le-am spus și celor ce nu știu să-și țină gura. Și, iată, fiecare  spune mai departe ce el a auzit din povestea ta: o altă poveste, cu și despre tine. Dacă am fi lăsat Cuvântul să ne scrie povestea pe tăblița inimii noastre, acum de pe buzele noastre ar fi țâșnit niște ape adânci, iar înțeleptul ar fi știut cum să scoată din ele pe hârtie.  Nu suntem înțelepți.

La ce folos să ne mai spetim să scriem sau să spunem altceva decât ce vrea cel ce ne citește sau cel ce se face că ne ascultă? Întotdeauna va exista cineva care îți va răstălmăci literele, vorbele, și ți le  va risipi în cele patru zări deformate și schimonosite. Tu nici nu le vei mai recunoaște. De parcă nici nu s-au născut din tine, ci parcă au țâșnit din balaurul cu șapte capete direct pe buzele tale, pe degetele tale, pe penița ta.  Suntem răi.

Așa că, mai bine tăcem. Nu mai spunem nimic. Nu mai scriem nimic – oricum suntem prea ocupați ca să citim ce ne scriem. Iar tăcerea ne păzește sufletul.

Mai bine să cântăm o cântare nouă. Fără cuvinte. Fără vorbe care să poată fi rostite sau auzite. Din inimă. Cu inimă. Pentru inimă. Știe cineva?

Iar Cuvântul să ne facă buni și să ne înțelepțească inimile.

Printre celebrități

portret-333Astăzi am aflat că m-am născut printre celebrități!  Totul a pornit de la urarea Joanei:
Joana: LA MULTI ANI!!!! Sa traiesti, Floareo! Sa-ti dea Domnul numai bucurii si multa sanatate!!
Pop Florentina: mersi, jo
Joana: chiar mi-a sunat mob mai inainte
Pop Florentina: hihi
Joana: am 3 prieteni nascuti astazi…..
Pop Florentina: sa te anunte sa ma urezi?
Joana: inghesuiala mare….
Joana: ihi
Pop Florentina: uau!
Joana: zi in care s-au nascut personalitati marcante, nu te joci…
Pop Florentina: serios!
Pop Florentina: nu stiam!
Joana:  ma refer la prietenii mei, deci si tu
Pop Florentina: hihi
Joana: 2 prietene si un prieten
Pop Florentina: deja ma si pregateam sa googalesc sa vad ce presonalitati marcante s-au nsacut tot in 13 febr!
Joana: pai da cautare cu numele tau
Pop Florentina: hihi

Ce, m-am lăsat! Nu! Am început să googălesc (Normal că nu despre mine! Cine știe ce aș fi descoperit!) și iată ce am aflat:

Am aflat că luna februarie e plină de personalități, cel puțin românești: de la pictorul Ștefan Luchian, filosoful și sociologul Mircea Vulcănescu, întemeietorul criticii românști moderne, și fondatorul grupării literare și politice Junimea -Titu Maiorescu, filologul, scriitorul, istoricul, folcloristul și dramaturgul Bogadan Petriceicu-Hașdeu, renumitul om de cultură Gheorghe Șincai, la împăratul Constantin cel Mare. Iată cu cine îmi împart luna de naștere!

Ba, mai mult! Îmi împart 13-le februarie cu Dimitrie Gusti – filosof, estetician și sociolog român născut în 1880; fondatorul Școlii Sociologice de la București (cu siguranță, orice sociolog a auzit de el). Îmi mai împart 13-le februarie și cu renumitul scriitor de romane detective, George Simenon – scriitor de origine belgiană, vorbitor de limbă franceză, ce a devenit cunoscut marelui public prin cele 84 de cărți ale sale, care îl au ca protagonist pe vestitul inspector Maigret.

Interesant, nu? Și până azi nici n-am știut toate astea! Și dacă de unele știam, niciodată – până acum – nu le-am asociat cu mine! Uau! Ca să vezi…!

Tot într-un 13 februarie (1841), medicul și ortopedul francez Charles Gabriel Pravaz a inventat siringa (de care mie mi-a fost îngrozitor de frică, până să mă fac mare); (1959) a fost creată vestita și mult râvnita păpușă Barbie; (1960) Franța testează bomba atomică (ups!).

sl370669Acum, nu știu cât de celebră oi fi eu – ținând cont că m-am născut printre atâtea celebrități umane! -, însă, un lucru e sigur: Sunt minuntă! (Ceea ce e mai mult decât celebru!) Căci Dumnezeu m-a țesut în chip tainic și minunat în pântecele mamei mele. Ooo, și ce tainică a fost viețuirea mea din pântecele mamei mele! Ființa mea, Lui Dumnezeu nu i-a fost ascunsă, iar pe când eram doar un embrion fără ochi, ochii lui Dumnezeu mă vedeau și vegheau asupra mea, iar în Cartea Sa stăteau scrise toate zilele ce-mi fusesră rânduite, chiar înainte de a fi fost vreuna din ele. De aceea, Îl laud! Căci sunt o făptură atât de minunată! Și unică! Ca orice persoană umană, de altminteri.

Mesaje trăznite

Mai de multicel am primit prin messenger următoarele două mesaje instant.

Daca-L iubesti pe Dumnezeu si nu ti-e rusine de toate lucrurile bune pe care ti Le-a facut il dai mai departe (pe mesaj, sau pe Dumnezeu???)  in 60 de secunde!!! Sa vedem daca cel rau te va opri.”

„Akum 2 zile doua persoane mi-au cerut id-ul tau. Nu l-am dat, dar le-am spus unde te pot gasi. O sa treaca in aceste zile pe la tine!! spuneau ca se numesc DRAGOSTEA si FERICIREA. Trimite acest mess la toti prietenii tai dragi inclusiv mie si daca se intorc 3 mess-uri o sa ai parte numai de Dragoste si Fericire in anul 2009!!!”

Râdeți și plângeți, deopotrivă! Cruciți-vă! Minunați-vă! Spuneți: „Mare Ți-e grădina, Doamne!” Numai nu vă pomeniți și voi că intrați în joc!

Nu intenționez deloc să învinuiesc persoanele ce mi-au trimis acest(e) mess-instant. Ele doar se fac, oarecum, vinovate de naivitatea de a se prinde în jocul ăsta prostesc. Iar de cei care au născocit bazaconiile astea… vai și-amar!

Din capul locului, nu am trimis mai departe – așa cum eram „îndemnată” în mesaj(e)!

Dacă aș fi trimis primul mesaj în 60 de secunde! (Nu mai târziu! Ca să n-ai timp să judeci o țâră lucrurile.), cică aș fi demonstrat public că „îl iubesc pe bune pe Dumnezeu” și că „nu mi-e rușine de lucrurile bune pe care El mi le-a făcut” în viață! Iar dacă l-aș fi trimis pe al doilea, și dacă el mi s-ar fi întors de 3 ori (un fel de „ datul peste cap de 3 ori”, ca în basmul cult – vezi Harap Alb), atunci – și numai atunci – în 2009 aș avut garantat parte de Fericire și de Dragoste!   Și cum n-am făcut-o, potrivit „genialului autor” al bazaconiilor ăstora, asta înseamnă că : 1)„cel rău a reușit să mă împiedice” și 2) „anul acesta nu o să am parte de Fericire și de Dragoste”.

Na, frate, m-am pus rău! Ispitită de cel rău. Ghinion tot anul. Altfel spus, m-am sustras laudei ce se cuvine să o aducă omul lui Dumnezeu, și am ales să nu am anul acesta  parte de fericire, iar lucrurile să nu-mi meargă bine. Sau, cum se mai spune, am dat cu piciorul la noroc. Curată nebunie! Nu?

Dovada iubirii de Dumnezeu nu stă în trimiterea unui mess-instant, ci în împlinirea poruncii Sale; anume, aceea de a ne iubi unii pe alții cum ne-a iubit El Însuși – dându-și viața pentru noi. Pare-se că omului deslegat de Dumnezeu îi e mai lesne fâlfâiala asta spirituală, decât sacrificiul de sine. Însă omul relegat  de Dumnezeu vestește în orice vreme minumile pe care i le-a făcut Domnul („Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme…”), și  lauda Lui este întotdeauna pe buzele sale, („Lăudați-l pe Domnul cu psalmi, cu cântări de laudă, cu arfa, cu alăuta, cu instrumentele cu coarde, cu buzele voastre…”); fiindcă știe că Dumnezeul Căruia i se închină este un Dumnezeu adevărat, Care iubește dreptatea și neprihănirea, prin al Cărui Cuvânt s-au zidit toate cele văzute și nevăzute. Iată dovada autentică de iubire față de Dumnezeu!

Fericirea nu o dobândești prin „datul de 3 ori peste cap”, ci prin umblarea pe căile Domnului („Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri…, ești fericit și-ți merge bine.”), și prin încredințarea (de neclintit) că Dumnezeu este nădejdea ta, stânca ta, ocrotitorul tău („Ferice de cine își pune nădejdea în Domnul.”).  Atunci ești fericit și-ți merge bine! În fond, nu asta ne dorim cu toții ? Să ne mergă bine tot anul, nu? Iar cel care  este fericit și-i merge bine, asta pentru că umblă pe calea lui Dumnezeu, desigur, are parte și de Dragoste. Și numai un an! Ci o veșnicie!  Umblând pe calea lui Dumnezeu ești fericit. Ești fericit pentru că împlinești porunca lui Dumnezeu: de a ne iubi unii pe alții! Și oricine iubește este născut din Dumnezeu; iar Dumnezeu este Dragoste!  Or Dragostea nu se arată așa cum bănuiește născocitorul mesajului, nu cere ID-ul nimănui, nici nu vine hodoronc-tronc la ușa ta, nici nu se dă de 3 ori peste cap, ci „dragostea (lui Dumnezeu) s-a arătat (față de noi) prin faptul că (Dumnezeu) L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Simplu! Nu prin formule magice, nici prin mesaje-instant prostești.

Bine e să cercetăm toate lucrurile, să nu dăm crezare la orice, să vedem dacă sunt de la Dumnezeu or ba, înainte de a le da mai departe. Nu?

La aniversară

Iată, de un an mă îndeletnicesc și eu cu „blogăreala”. (Vai! Ce grosolan termen! Altul mai „elegant” nu s-o putut inventa?) Firesc ar fi să îmi fac niște socoteli, să văd câte am realizat într-un an în lumea virtuală; să mulțumesc celor ce au citit paginile jurnalului meu electronic (sau doar răsfoit), dar și celor (sau acelorași) care mi-au lăsat „scrise” câteva rânduri în jurnal. Dar, să vă spun drept sunt atât de sictirită, că abia îmi târăsc degetele pe tastatură. Nu e ceva nou pentru mine. De cele mai multe ori se întâmplă ca în prejama sărbătorilor mele ba să fiu cobză de răcită, ba să fiu picată în butoiul cu melancolie, ba să-mi dea unul (de cele mai multe ori una) cu tifla-n cap. Și azi am motive să fiu sictirită. Dar sunt prea personale. O să-mi treacă. Trebuie!

Mă rog. Tot trebuie să mulțumesc! Așa se cade! Și chiar vreau să mulțumesc, doar că nu o voi putea face așa cum mi-aș fi dorit. Oricum: Vă mulțumesc, tuturor. Pentru orice, pentru tot.

Tort n-am. Doar v-am spus: sunt tare sictirită. Ce chef de „făcut” un tort să ai pe o așa stare! Și n-am nici lumânare! (E cam întuneric aici la mine, azi.)

Dar am pentru toți – pentru voi, pentru mine – un remember: primul gângurit , primul zâmbet , mersul de-a bușilea, primele cuvinte (Să știți că am fost precoce! Am început a vorbi iute și devreme! Înainte de a împlini un an!); prima propoziție sau prima atingere virtuală. Și, ar mai fi, dar pe astea nu vreau să le uit.

Remember plăcut! Și (re)lectură plăcută!

A! Să nu uit! (Ține tot de remember.)Deși sunt „mică” (virtual vorbind: și la vârstă, și la „dimensiuni”), în prejama aniversarei mele am primit și  un cadou „real”: o carte (Promisiunle lui Dumnezeu pentru tine, Editura Life, Oradea, 2008). Mulțumesc, mult, mult de tot.

Ne mai auzim după ce îmi trece sictireala. Azi aflu dacă e de bine sau de rău.