Oglinda cerului

Se anunța o zi frumoasă, după prea multe zile friguroase și umede. Mi-am propus să ies din hibernare și să explorez puțin natura. Așa că, hai în parc!

Lume multă. Părinți cu copii. Bunici cu nepoți. Copii singuri. Zarvă mare! Dar nu deranjează pe nimeni. E, parcă, o zarvă… primăvărativă. Totul mișună a viață. Ce plăcut!

M-am retras lângă lac să filmez lebăda neagră.

sl372688

O spledoare!

Din când în când mai trăgeam cu urechea în jurul meu. Aceeași zarvă. Veselie. Glasuri zglobii de copii. Oameni singuri. Biciclete. Și căței. Rațe. Multe rațe. Numai fântâna din mijlocul apei tace. Lebăda e grațioasă. Mă așez pe-o bancă. Aproape de lac. E plăcut. Nu e cald chiar, dar e plăcut. Acum pândeam o pasăre ciudată, neagră și cu ciocul lung și subțire, ce intra în apă și apărea după câteva secunde ceva mai încolo cu ceva în cioc. „Mamă, pasărea aia se îneacă?” Tresar. Am uitat de Fineas. Credeam că se jocă ceva mai încolo. Deci și el urmărea împreună cu mine. „Nu, nu se îneacă” îi răspund instantaneu, cu ochii tot după pasăre. Fugim roată pe lângă lac. Vrem să o surprindem în poză cum iese cucernică din apă. Are mereu aceeași privire. De victorie. Știe că îi urmărim ritualul. Se apropie de mal. Să o vedem mai bine. Așa… Așa… Acum… Și iar se ascunde sub apă. Ah! Am ratat! Na, a ieșit mult mai departe…   Am apucat să pozez doar… cerul.

sl3726982

Cerul! Uau! Da, ce frumos e! Așa, oglindit în apa lacului. Niciodată nu mi s-a părut atât de frumos! Poate pentru că niciodată nu l-am văzut atât de aproape? Pe apă.  Pe loc, uit de pasărea ciudată, uit de lebăda neagră și îmi ridic ochii înspre cer.

sl372704

Iată-l! Frumos. Nu e clar. E presărat cu nori albi, dar e blând și… luminos…

Și iar îmi plec ochii spre oglinda lui. Da. În oglindă îmi pare mai frumos. Mai aproape. Atât de aproape… încât aș putea să-l ating.

sl3727011

Atunci m-am gândit că, așa cum apa oglindește cerul –  făcându-l mai aproape de noi, mai tangibil -, tot așa și noi, oamenii,  „reflectăm salva Domnului ca într-o oglindă și suntem transformați în asemănarea Sa, din slavă în slavă”.

Anunțuri

Iarna din martie

1 Martie. Și spunem: „A venit primăvara!”

Unde e? Că nu-i zăresc vestitorii? Nu vă grăbiți! Calendaristic, sosește în 21-ul  lui martie. Până atunci, să mai visăm puțin la iarnă. Să mai ningă puțin. Să ni se mai topească fulgi albi în păr.  Să ningă… Să ningă…

Și…

… ninge. Ninge luminos
Cu fulgi de-un ochi
Și cad în lacrimi
Peste tine,
Iubito.

Ninge. Ninge-n surdină
Cu mii de fulgi de-o gură
Și cad în săruturi
Peste părul tău de nuc,
Iubito.

Și-ntre săruturi încleștate
Adorm în părul tău
Fulgi mii de-o șchioapă.

Ninge. Ninge prăfuit
Cu mii de albe stele de-un fulg
Și cad în chipuri
Peste gândul meu
Alb.

Niciunde n-ai să simți
Atâta frig ca-n el,
Iubito.

Ninge. Ninge îmbujorat
Cu fulgi de-o iubire
Prin lumea noastră
Fulguindu-ne
Privirile
Sărutările
Gândurile
Venite de undeva
De departe.

Acolo sunt mii ca noi,
Iubito…