Lumina dintre valuri

Medicii încă nu au putut decide. Așteptarea deciziei lor se prelungește până vineri.

Domnul este LUMINA și MÂNTUIREA mea

de ce să mă tem?

Domnul este REFUGIUL vieții mele

de ce să îmi fie frică?

Chiar dacă ar înainta o oștire

împotriva mea

INIMA MEA tot nu s-ar teme.

Un singur lucru (mai) cer de la Domnul

și-l caut cu stăruință:

SĂ LOCUISEC ÎN CASA DOMNULUI

PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VIEȚII MELE,

ca să privesc frumusețea Domnului

și să-L caut în Templul Lui.

Nădăjduiește în Domnul

Fii tare și îmbărbătează-ți

INIMA!

Nădăjduiește în Domnul!

(Psalmul 27, ușoară adaptare)

Anunțuri

Când florile suspină din adâncuri…

Coarctația de aorta reprezintă o strâmtorare congenitală a primei părți a aortei, „marea venă”.  Speranța de viață a pacienților cu coarctație de aorta este circa jumatate din cea a populației normale, decesul datorându-se în special insuficenței cardiace, rupturii aortei (sau) și hemoragiei cerebrale.

Corectarea steonozei aortice se poate face numai și numai chirurgical, ideal între 4 și 6 ani. Iar rata mortalității postoperatorii la pacienții operați este relativ mică. Potrivit statisticilor, pacienții care suferă o asemenea intrevenție chirurgicală (cu excepția sugarilor) sunt încă în viață la 25 de ani după operație.

La unii pacienți cu coarctație poate apărea, ca o complicație tardivă,  re-coarctarea (adică reîngurstarea) la nivelul zonei de aortă la care s-a intervenit chirurgical. În acest caz, pentru o re-recorectare, se apelează la tehnica de angioplastie cu balon.

Eu am m-am născut cu coarctație de aortă. Aceasta a fost corectată chirurgical pe când aveam 6 ani.  De atunci au trecut 27 de ani… Între timp, cu riscuri nespus de mari dar cu o încredere  de neclintit că la Dumnezeu TOATE lucrurile sunt posibile, am adus „viață”: pe FINEAS POP.  De la 24 de ani sunt dependentă de antihipertensive. Aorta s-a reîngustat. Iar acum se cere o nouă intervenție.

În aceste momente cardiologul și cardio-chirurgul decid când și cum se va reintrveni asupra re-coarctării aortei mele.

***

De ce?

Omenește vorbind, e legitimă întrebarea, nu? De ce mie? De ce eu? Răspunsul mi-a fost dat înainte de a mă deprinde cu pusul întrebării. De ce? Din pricina păcatului. „Căci în păcat m-a zămislit mama mea.” Omul este păcătos. Toți suntem zămisliți în păcat,  într-o lume atinsă de păcat. Da, așa e. Dar eu chiar am fost concepută în păcat. Eu am fost invitată de „onoare” la nunta părinților mei, la o vârstă fragedă: 10 luni jumate. Știți ce am făcut la nunta alor mei? I-am smuls tatălui meu țigara (neaprinsă) din gură! Stă drept mărturie poza. Nu de puține ori m-am întrebat dacă tata într-adevăr a iubit-o pe mama sau s-a căsătorit cu ea doar din „obligație”. Eu fiind „obligația”. Nici în zi de azi nu am ajuns la un răspuns. Întrebarea încă îmi mai bântuie gândurile.  Zău că-mi vine uneori să îi iau de guler pe mama și pe tata și să le arunc vina în față. „Voi! Voi, părinții mei sunteți de vină! Vina voastră s-a vărsat asupra mea!!” Și de ce n-o faci? Mă zgândăre răul din mine. Doar ești cât se poate de îndreptățită! Din pricina nestăpânirii lor tu porți țepușul cel greu și nespus de incomod. E, nu e chiar așa. Indiferent de antecedente și consecințe, îi iubesc. Sunt părinții mei. Îi iubesc pentru că au ales să  îmi dea viață. Pe vremea aceea nu era ușor să porți în ascuns (timp de 6 luni) o viață în pântec. Pentru multe tinere „reputația” de la vedere era mai de preț, decât o nouă viață în viață. Și, îl stimez pe tata pentru că, totuși, a ales viața mea și familia mai presus de viața lui. (Și e bucureștean sadea!) Ei au ales. Dumnezeu a decis.  Ei au ales să îmi dea viață în această viață. Dumnezeu a decis să mă țină așa în viață, cât timp decide El. Dumnezeu m-a țesut în acest chip tainic în pântecele mamei mele dragi. Fără de ei n-aș fi fost nicicând EU. De dragul vieții mele ei , probabil, și-au schimbat planurile vieții. Dumnezeu din dragoste pentru viața mea, și-a dat viața Sa!

Descoperirea la timp prielnic a coarctației și operația pentru corectarea stenozei au fost mijloacele lui Dumnezeu de a mă ține în viață. Interesul extrem de mare al bunicilor mei de a-mi ușura viața a fost și el un mijloc divin de a mă ține pentru viață în viață. Ba, mai mult, ei mi-au arătat Viața și Calea în viață.

În bunătatea Sa, Dumnezeu mi S-a arătat chiar prin viața mea. Mi-a pus la dispoziție viața Lui.  Ba, mai mult, mi-a deschis chiar și  poarta spre veșnicie: dragostea.  Ea, cea care este mai tare decât moartea! Ea, cea care nu se sfârșește niciodată! Dumnezeu mi-a deschis veșnicia, făcându-se  întâi El Dragoste pentru mine, o dragoste până la moarte (și încă moarte de Cruce!), apoi  l-a făcut pe Tiberiu dragoste pentru mine. Iubitul inimii mele m-a cinstit pecetluindu-mă cu dragostea lui și iubindu-mă precum Crisots Biserica, până la sacrificiu.

În nemărginita lui îndurare, Dumnezeu mi-a păstrat viața, dând eu viață: Fineas.  Fineas, țesut în același chip tainic în pântecele mele de mamă, sub privirile sceptice ale medicilor, înconjurat deopotrivă  de temeri și de  mii de rugăciuni. Fineas e rod de iubire și semn de viață. Fineas e minunea  împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu: „Ce la oameni e cu neputință, la Dumnezeu este cu putință.”

***

Se spune că „spernața de viață a pacienților cu coarctație de aorta este de circa  jumătate din cea normală a populației.” Asta însemnând undeva între  40-50 de ani din  80 de ani? Eu am acum 33. Cât îmi mai rămâne de trăit?…

Învață-mă, Doamne, să îmi număr bine zilele vieții mele…

Încă sunt în viață. Am cunosut și  gustat Viața. Mă bucur din plin și pe deplin de dragostea vieții mele. Împreună am dat viață. Iar, dincolo de statistici, în viitor mă așteaptă  nu moartea, ci VIAȚA VEȘNICĂ.

Și totuși… dacă e cu putință… mai lungă viață…

Și împărați au cerut-o de la Dumnezeu…

… și li s-a prelungit viața… cu 15 ani…

… cu 20 de ani…

… cu 25 de ani…

… până ajunge copilul la casa lui…

… până la pensie…

„Domnul să binecuvânteze din Sion ca să văd propășirea  casei mele în toate zilele vieții mele și să-i văd pe fii fiilor mei! (adaptare după Psalmul 127:5-6)

„Inima mea este pregătită, Dumnezeule, inima mea este pregătită.” (Psalmul 57:7, noua traducere)