Un răspuns (de) „second hand”

Ieri, ne plimbam toţi trei pe unul din bulevardele Devei (prin zona LIDO). Era cald, chiar zăpuşeală, iar oamenii mişunau, pe acelaşi bulevard, printre sucursale de banci (vreo 4-5), magazine de genţi şi poşete ieftine şi second hand-uri ( în jur de 10).   Ofertele celor din urmă erau cele mai tentante: „totul la 1 leu”, „am primit marfă nouă„, „azi, totul la 2 lei” . Nu e de mirare că erau cele mai aglomerate magazine!

Asta cu „azi, totul la 2 lei” ne-a cam atras şi pe noi, aşa că am intrat în magazinul cu pricina, pardon „second hand-ul”. Pe jumătate gol, şi de ţoalele vechi de vânzare, şi de clenţi, şi duhnind a vechituri, era, la prima vedere, respingător. Ce-a  fost mai de calitate, cu siguranţă că se vânduse deja! Doar oferta de pe uşa magazinului era de azi dimineaţă! Iar acum era deja trecut de ora amiezii. Mă rog, aveam de gând doar să dăm o raită printre  rafturile mai golite şi  să ieşim. Dar , de cum am intrat am  dat cu ochii  (şi eu şi Tibi) de câte o fustiţă drăguţă (desigur, pentru mine!). (Am eu boala fustelor.)Mă uit la ele…Le întorc pe toate feţele… Îl întreb pe Tib din priviri… Mă gândesc o ţâră…  Ce dacă sunt second hand (deşi nu prea agreez ideea de a purta haine purtate de alţii, şiţi voi: boli, ciuperci, eczeme…), îmi zic, sunt doar 4 lei împreună. Le iau şi mă îndrept spre cabina de probă.

Mă duc spre cabinele de probă, însă acestea erau blocate de o bară pe care atârnau câteva hăinuţe de copii. Mă mir  şi mă îndrept spre prima, şi singura, vânzătoare şi o întreb:

– Nu vă supăraţi. Unde aş putea proba şi eu fustiţele acestea?

– Nu puteţi!

– De ce? O întreb, vizibil consternată.

– Astăzi sunt la 2 lei! Nu se probează! Îmi răspunde hotărât vânzătoarea, de parcă mi-ar fi etalat vreo lege comercială!

O fi! Mai ştii!?…

Adică, carevasăzică, hainele de 2 lei le iei pe ghicite. Ţi-e bună, nu ţi-e bună, ce contează. Doar n-a fost o avere! Doar doi lei.

Ce să mai zic… răspuns de 2 lei, magazin de 2 lei, marfă de 2 lei, respect pentru client… tot de 2 lei…