Marea dispută!

Zilele trecute, Fineas le-a propus amicilor săi de joacă să scrie împreună o carte, în care ei înșiși să fie protagoniștii. Când mi-a adus și mie la cunoștință despre noul lor joc, era foarte entuziasmat. Oricine ca el ar fi fost așa! Ce n-aș fi dat să mă prind și eu în joc cu ei!

L-am felicitat pentru inițiativă, desigur, și i-am pus la dispoziție un caiet. Era, de fapt, o agendă românescă din 2010 cu coperte cartonate.  (Unii pun la cale războaie între găști și răzbunări copilărești, iar ei se apucă să scrie o carte! Mare lucru zic eu că e ăsta!). Mi-a mulțumit cât se poate de exploziv, a pipăit-o îndelung, a pus-o iute în ghiozdan și a adormit mai repede ca de obicei, cu gândul la începutul cărții de mâine.

A doua zi, la școală, pauzele erau acum așteptate dintr-un scop nobil: să ne jucăm că scriem o carte! Terenul de joacă, până acum invadat cu aceeași sălbăticie și de protagoniștii noștri, era abandonat în schimbul unui colț de curte, ce devenise inopinat masă de scris. O fetiță scria faptele. Un băiat desena. Alții doi erau personajele principale, iar Fineas zicea ce să se scrie în CARTE.

Auzisem că, la început, s-au dus câteva discuții serioase despre subiect și personaje. Ba să fie ceva cu și din Războiul stelelor, ba cu șoricei, ca în Geronimo Stilton. Nu am aflat dacă au ajuns la un consens în privința asta. Știu doar că au început a scrie…

Capitolul I: Cei cinci prieteni

Într-o zi, Beniamin  a avut o idee. Așa că și-a strigat prietenii la el și i-a întrebat dacă nu vor să îl ajute să scrie o carte. Prietenii, desigur, au fost de acord. Și imediat s-au apucat de carte. Tea, fetița, scria. Beniamin spunea. Tea și Jasper inventau.

În josul paginii au desenat un fel de om cu cap de ursuleț. Nu mă pot lămuri nici acum, citind cartea pe furiș,  de ce neam sunt personajele. Numele par a fi „împrumutate” din colecția de cărți Geronimo Stilton.

Capitolul II: Beniamin și prietenii în spațiu

Deodată, pe terenul nostru de joacă a aterizat o navă spațială. Eu și prietenii mei ne-am urcat în ea și am plecat cu racheta în spațiu. Toți eram foarte speriați.

La un moment dat, Tea a auzit ceva ciudat. Ne-am dus cu toții la geam să vedem. Și, ce să vezi? Era acolo o comoară neprețuită .

Textul este împărțit de o rahetă desenată.

Vedeam Pământul. Uau! Ne aflam în marele spațiu care devenea din ce în ce mai negru. Un soldat spațial ne-a auzit. Atunci Jasper l-a văzut și el pe soldat. Soldatul era chiar în spatele nostru. Imediat ne-a prins, ne-a legat și ne-a luat ostateci. Teo avea la el un cuțit cu care a reușit să taie sfoara cu care eram legați.

Din păcate, clopoțelul a sunat. Pauza a luat sfârșit. Scoala s-a încheiat pe săptămâna asta. Micii noștri actori și scriitori vor trebui să aștepte trecerea weekend-ului, până se vor reîntâlni la colțul de scris pentru a-și continua cartea. Fineas, unul, abia așteaptă să vină iar zi de școală. Între timp, numai despre cartea lor vorbește. Ne atrenăm și noi în discuția lui. Dacă am putea, și noi am scrie cîte o carte, nu?

Luni sosește galopant de repede, pentru noi, iar Fineas este (din nou) cu prietenii în curtea școlii. Unii abia așteptau pauzele pentru a scrie mai departe. Alții însă au pus la cale o mare trădare: separarea și scrierea unei alte cărți. Iată cum ia naștere concurența neloială. Mateis, unul din protagoniștii noștri, în weekend, a început pe cont propriu o altă carte. A venit cu ea în grup, a fluturat-o de câteva ori prin fața copiilor, și iute s-au adunt în jurul lui „colaboratori”. Cartea lui era mai interesantă. Era cu mai multe lupte. A avut, pe semne, copilul muultă inspirație în acest weekend. Oferta lui era tentantă. Cartea părea mult mai atractivă. Așa că, fără prea multe discuții, „prietenii” au renunțat la Cartea lui Fineas pentru Cartea lui Mateis. (Apropo de lupta între găști.) Mateis se lăuda, acum când avea de partea lui „prietenii”, că a lui carte va avea mare succes și că se va vinde.

Nu e de mirare că după scoală Fineas m-a întâmpinat nu niște ochi triști și roșii de plâns. Mă și întrebam,  când l-m văzut așa de abătut venind spre mine, oare cu „cine a mai făcut azi ceartă” (vorba lui)? M-am îndreptat spre el cu brațele întinse și l-am întrebat:

-Dar, ce s-a întâmplat Fineas?

El mi-a răpuns repede, fără să mă salute:

– Mateis scrie și el o carte. Fără mine. Toți prietenii s-au dus cu el. Și la toată lumea place cartea lui. Toți sunt de partea lui. Eu acum nu mai am cu cine să scriu cartea. Și plângea. S-a terminat cu cartea mea. Eu m-am arătat imediat supărat pe Mateis. Își ștergea ochii cu mănușa.

– Eu cred că poți să o scrii singur. Hai, curaj! O continui singur.

– Nu pot. Eu nu știu să desenz așa de bine ca Robbe. Și cine mai scrie?

– Păi, tu. Și o faci fără desene. Ce, toate cărțile sunt cu desene?

– Atunci nu o să fie interesantă. O să fie plictisitoare. Eu scriu o carte pentru copii. Copiii caută cărți cu desene. N-o s-o cumpere niciun copil fără poze…

– Atunci, te ajut  eu cu desenele.

– Mulțumesc mama. Își trage nasul și îmi zâmbește.

„Se mai animează nițeluș”, îmi zic eu. Între timp, el își pregătea vioara. Avea acum oră de vioară. Până să vină porfesoara, mai schimbăm câteva replici.

– Știi, mama, eu nu știu să desenez așa de bine cai. Ba le fac burta prea mare, ba un picior prea mic.

– Păi, roag-o pe Petra să îți desenze cai. E specialitatea ei.

– Păi, nu știu dacă vrea să joace în cartea mea.

– Întreab-o!

– Nu e drept că Mateis scrie o carte. Eu am fost cu ideea. Și acum el zice că a fost ideea lui. Și Robbe ăsta cred că e cam mincinos. Ca să mă liniștească din supărare a zis că rămâne cu mine la cartea mea, dar după aia s-a dus cu Mateis. Și i-am spus că nu mai e prietenul meu.

A intrat profesoara. Ne-a salutat. Am schimbat câteva vorbe, în timp ce se pregătea să acordeze instrumentul lui Fini. După 20 de minute, durata orei, ne-am reîntors la discuția noastră. Încă nu era terminată, se pare. Pe drum spre casă însă a fost destul de dificil să povestim: frig, aglomerație, noi pe biciclete. Dar, ajunși la căldură, în confort, și după o masă caldă, cu ușurință am reaprins subiectul.

– De ce să mai scriu, dacă  la nimeni nu place cartea mea. Nimeni nu o s-o citescă…

– Eu cred că și pentru un singur cititor, tot merită să scrii cartea! Eu sunt un cititor! Și tata mai este unul…

– Dar pentru așa puțini cititori… Cartea mea nu o să se vândă… Nimeni nu o să cumpere cartea mea. A lui Mateis se va cumpăra… A lui e mai bună decât a mea…

– Fineas, cu o carte lucrurile nu stau așa de simplu. Doi oameni îți citesc cartea, apoi ei spun la alții doi, care îți vor citii și ei cartea, aceștia, la rândul lor, vor spune la alții… și tot așa…

Mai trece o vreme. Fineas își face o parte din teme. Apoi mergem la ora de teorie muzicală.  Pe la șapte seara, revenim iar acasă. Își termină temele. Încet, se apropie ora de culcare.

– Mami, de ce nu mi-a ieșit cu cartea?

– Fineas, curaj! Un eșec nu ar trebui să te oprească să mergi înainte. Nu poti scrie cartea cu prietenii, o scrii singur!Poți! Ești talentat! Ai putea scrie o carte!

– Of! Eu sunt plin de eșecuri…

– Fineas, nu vorbi așa. Nu e adevărat.

– Ba da. Și o să le scriu pe toate în o carte a mea.

– Scrie. Numai începe să scrii. Pe parcurs o să îți vină ideile, despre ce să scrii. Important e să începi.

Se pregătește de culcare. Își face ghiozdanul. Se îmbracă în pijama. Își pornește CD-ul cu cântecele și se urcă în pat. Mai poate sta 15 minute cu lumina aprinsă, timp în care citește.

Fineas citește. Eu încep să scriu despre dilema lui. Cele 15 miunte se scurg. Așa că mă ridic de la birou și mă îndrept spre camera lui să îi sting lumina și CD-playerul. De obicei el adoarme fulgerător de repede. Nu însă și acum.

– Fineas, noapte bună. E timpul să adormi.

– Mami, te iubesc.

– Și eu. Dar acum e timpul să dormi.

– Nu pot dormi.

– Trebuie. E târziu.

– Da, mami, crezi că o să îmi reușească cu cartea? Crezi că o să vând cartea?

– Fineas, mai întâi tu scrie cartea și abia după ce ai scris-o te gândești la aspectele astea, ok?

– Bine. Noapte bună.

Anunțuri

3 comentarii la “Marea dispută!

  1. Mult succes micului scriitor! Şi…curaj mult! Şi eu i-aş spune că are mult talent! Numai după câte povesteşte mămica lui aici….şi tot îmi dau seama!
    Numai bine şi…să auzim de prima lui carte! 🙂

  2. Florentina, de cateva zile iti citesc blogul si ma apuca ori melancolia ori fericirea:)
    ce dulce e fineas!! is curioasa in ce stadiu e povestea acum, oare a inceput sa scrie pe cont propriu?;))
    chiar vorbeam cu den (sotul meu) saptamana trecuta, in timp ce eu iti citeam blogul, si dragul de barbatu-meo zicea ca abia asteapta sa avem un copil, ca vrea sa fie tare bezmetic si impiedicat, sa radem tot timpul de el;)) si apoi i-am citit ceva din ce ai scris tu despre fineas, si a stat sotu’ pe ganduri si-apoi a zis „hmmm, da… ar fi fain si-un copil asa destept” ;))

    ieri am vb cu mama la telefon, mi-a zis sa te caut, acuma ca stam asa de aproape, si m-am mirat de coincidenta, ca de cateva zile tot de tine povestesc cu Dannie;)) asa ca, m-am hotarat sa-ti scriu ceva aici pe blog, pt ca nu am adresa ta de email.

    te pup si saluta-l pe fineas si pe tibi:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s