„Nu-i rău” sau „foarte bine”?

Mereu le spunem copiilor noștri ce credem despre comportamentul lor de acasă sau de la școală. Însă de puține ori cântărim atent „părerile” noastre cu privire la comportamentul lor. Și tu spui deseori: „Ești leneș.” sau „Nu-i rău.”? Atunci ești un părinte… normal. Însă am putea să ne exprimăm părerea și altfel: folosind un limbaj pozitiv.

Ce cântărește la tine cel mai mult?

(-) Iar nu ești cuminte, măi copile!

(+) Vreau să îți faci temele înainte de cină.

Citește mai departe aici.

 

Anunțuri

Ești un părinte pozitiv?

Nimeni nu ne-a învățat cum să fim părinți. Fie copiem comportamentul părinților noștri (mai mult sau mai puțin), fie facem  după ureche, fie ne uităm ce fac vecinii noștri sau prietenii, fie cerem sfat de la familie, fie citim cărți despre educație sau fie luăm (și aplicăm) din fiecare câte puțin. Cu toate acestea, părinții pozitivi au câte-ceva în comun.

Tu ești un părinte pozitiv?

Află care sunt cei 5 stâlpi ai părintelui pozitiv  aici.

Ora de desen

(Atenție, acest post este o alegorie.)

Închipuiți-vă că suntem cu toții la ora de desen.

Apropo, își mai aduce cineva  aminte de ea?

Eu îmi amintesc că desenul (alături de muzica) era materie de „sacrificiu”, devenind, de cele mai multe ori, „extra” matematică sau română. Desenul nu era o materie „de bază”, așa că nu cerea prea mult exercițiu. Dar matematica… sau româna (ca materie)… Da!

Nu pot să nu-mi amintesc cuvintele profesoarei  noastre de muzică, din clasa a VIII-a , căreia îi cerusem (cu aprobarea celorlalți dascăli) să-și cedeze „muzica” în favoarea românei și matematicelor; că doar eram în prag de admitere la liceu! Viitorul nostru atârna de aceste ore „extra”! Cu răbdare și multă blândețe (calități rar întâlnite în dascălii școlii românești), ne-a explicat (și, pe unii ne-a făcut să înțelegem) că viitorul nostru nu se clădește doar pe  două materii școlare: matematică și română. În viață vom avea nevoie și  de altceva din toată școala asta. În viața de dincolo de bănci, catalog și catedră,  poate unora ne vor fi mai de folos muzica și desenul, decât matematica! „Oare voi – a spus ea în final – când mergeți la o nuntă sau la un botez faceți funcții și matrice? Sau cântați?!”

Să ne întoarcem totuși în ora de desen.

Deci, să presupunem că ora a început. Catalogul a fost strigat. Toți suntem prezenți. Nimeni nu obișnuiește să lipsească de la desen! Doar pe motiv de boală. Deci, nu e nimeni bolnav.

Ni se cere să ne pregătim ustensilele de desen: creion negru HB, pentru schiță; pensule, acuarele, apă și caietul de desen pentru mica noastră operă.

Ascultăm și împlinim fără gălăgie și deranj cele cerute. Doar ne place tuturor ora de desen! Aici, ai putea spune, domnește liniștea și ordinea.

Așezăm în liniște pe pupitru o coală albă din caiet, la stânga punem atent acuarelele, lângă care întindem pensulele, la dreapta punem borcănelul cu apă, iar în mână ținem cu toții creionul.

Suntem gata pentru desen!

Începem cu un desen de… imaginație.

Închideți ochii, respirați adânc și desenați prima imagine pe care o vedeți în minte. Desenați!

Și desenăm. Toți. Cu ochii închiși, dar cu mintea larg deschisă. Nimeni nu trișează. Doar desenăm. Nu vedem ce desenăm, dar simțim.

Desenăm într-o așa de mare liniște, încât poți auzi vârful creioanelor noastre la unison cum cioplește atât de fin în hârtia albă. Apoi clipocitul apei la atingerea pensulelor, cum fredonează în surdină cântecul culorilor.

Noi desenăm și colorăm mai departe. Nimeni nu șterge. Nimeni nu corectează. Doar desenăm și colorăm.

Oare ce desenăm? Nu sunteți curioși?

Ce culori folosim? Punem prea multă apă? Prea mult alb? Prea mult negru? Folosește cineva griul? A adus cineva soarele printre noi? A pictat careva cerul? Dar stelele? Oamenii? Sunt și oameni? Dar florile și iarba proaspătă?

Se desenează în continuare.

Se aud câteva zâmbete din spate.

Șșșt!

Din nou liniște. Desenul este pe final.

Gata.

Acum lăsați creionul jos și priviți-vă desenul.

Ce ați desenat?

Liniște, vă rog!

Într-o împrejurare, conversam cu un grup de colegi (de limbă) despre metode cât mai eficiente și mai la îndemână de a învăța mai bine și mai repede o limbă străină (olandeza, în cazul nostru). Prima idee lansată în discuție a fost că radioul și televizorul sunt cele mai la îndemână instrumente și mai pe gustul tuturor, prin care noi străinii putem învăța mai repede și mai ușor limba. Cineva din grup susținea că trebuie să ascultăm zilnic radioul și să urmărim zilnic măcar știrile TV sau vreo emisiune preferată – chiar un serial TV autohton -, pentru ca mintea noastră să se obișnuiască cu limba olandeză. Un altul completa că nici cititul zilnic în olandeză nu trebuie neglijat; bunăoară ziarele locale, ce folosesc un limbaj accesibil tuturor. Da! Cititul mi se părea o metodă atractivă.

Pe când  mă pregăteam să intervin și eu, susținând lectura în limba olandeză, moderatorul a aruncat un set de întrebări: care ne sunt emisiunile de radio și TV preferate, cât de des ascultăm radio și urmărim la TV și cât înțelegem? Întrebările, parcă de la început așteptate i-au antrenat iute pe mulți dintre noi, așa că lectura a fost uitată. Păcat.

O colegă spunea că ea pornește radioul de dimineață, de când se trezește, și tot ce face, face cu radioul pornit; chiar și temele pentru curs! Alta spunea că ea nu poate suporta liniștea din casă, atunci când e singură, așa că pornește televizorul de cum rămâne singură în casă. Nu neapărat că urmărește vreun program TV, ci doar să audă voci prin preajmă. Și recunoștea că așa a învățat fără efort multe expresii în olandeză.

Altcineva mărturisea că îi place foarte mult să asculte muzică (susținea că nu poate trăi fără muzică). Prin versurile cântecului învață foarte ușor o limbă străină. Așa că, spunea, de când a venit în Belgia ascultă non-stop postul de radio X, un post de radio numai cu muzică olandeză (și flamandă). Așa a învățat multe cuvinte și expresii în olandeză.

Un altul spunea că el urmărește în fiecare seară știrile TV și, în special, vremea. Fiindcă, chiar dacă nu înțelege tot, poate totuși deduce ceva din imagini, pe care le poate mai lesne asocia cu cuvintele.

O mămică zicea că ea se uită cu plăcere cu copiii ei la canalele de desene animate. Limbajul folosit acolo este unul simplu (de copii!) și ușor de reținut. În cuvinte scurte și puține. (Limbile germanice pot avea cuvinte lungi de un rând, compuse din 3-4 cuvinte. Copiii, vă asigur că nu le întrebuințează!) În propoziții scurte. Cu multe imperative. (Iată o metodă de a învăța și exersa imperativul.)

Spre finalul orei de conversație (Oare am amintit că „împrejurarea” era cursul de olandeză, iar conversația pe tema lansată era obligatorie?), mi s-a cerut și mie să răspund la întrebări; din partea mea, mai bine era să NU. Dar dacă trebuie e musai, vorba aia.

Tot murmurul provocat și întreținut de un subiect atât de arzător, pentru noi străinii (cum să învățăm mai repede și mai ușor limba olandeză), s-a potolit. Toți colegii mei și-au întors privirile spre mine (Ups! Asta nu îmi place!) și așteptau să spun ceva.

Și-am spus.

Păi, eu nu ascult niciodată la radio. Nu simt nevoia să îmi exercit munca în gospodărie pe fond sonor. Când fac curat, fac curat! Baritonii aspiratorului îmi sunt suficienți, în zilele când aspir.  Nu simt nevoie de alt fond muzical atunci când gătesc, bunăoară, decât sfârâitul uleiului încins din tigaie sau bolborositul apei în clocot. Prefer în astfel de momente atât de încărcate să-i ofer minții răgaz de cugetare, decât să mi-o blochez cu sunete obositoare. Când spăl vase, vuietul apei de la robinet mi-e suficienta voce ce o doresc prin preajmă. Dar și eu ascult muzică!

Însă, când ascult  doar muzică…  doar ascult, și atât! Adică, după o repriză de curățenie generală (vinerea, de obicei), mă așez  pe canapea, cu o cană de ceai cald sau, pur și simplu, cu o cană de apă, și ascult muzică. Să spun drept, nici nu am încercat să muncesc pe muzică. Poate n-ar strica să o fac cândva.

Ceea ce savurez  eu mai mult decât orice  este liniștea de care am parte când sunt singură acasă; când băieții mei sunt la serviciu și la școală, iar eu rămân cu administrarea gospodăriei. (Asta, în zilele când nu am cursuri.) Ticăitul ceasului îmi este îndeajuns. Sau vocile trecătorilor de pe stradă,  secondate de tocuri, de lipăitul roților sau de scârțâitul frânelor de bicicletă.

Am constat, și asta de mult, că învăț cu plăcere (nu știu și dacă mai ușor) citind. Prefer o carte pentru copii, în schimbul muzicii olandeze (deși, și ea mă ajută) sau a emisiunilor TV. (Chiar dacă de curând am început să urmăresc, ocazional, emisiunea TV „Poftiți la masă!”) Și mie mi-a fost mai aproape limbajul simplu și ușor al copiilor, la început. Și cărțile pentru copii au imagini pe care mai cu ușurință le poți asocia cu „povestea” din carte. În plus, imaginile din carte au avantajul că nu-ți fug de sub ochi înainte de a prinde ideea, cum am pățit cu cele de la televizor. E drept, după ce te deprinzi ceva mai bine cu limba, cu TV-ul și radioul îți poți exersa urechea, poți urmări mișcările buzelor (asta la TV, desigur), poți auzi pronunția cuvintelor învățate mai înainte din carte.

Pentru mine, cel mai la îndemână instrument, a fost cartea. Asta nu numai datorită înclinării mele spre dânsele, ci  și datorită faptului că în primele luni în Belgia nu am avut nici televizor, nici internet sau laptopuri, nici radio. Aveam doar 4 cărticele de copii și un ghid de conversație Olandez-Român. Abia după aceea ne-am cumpărat un CD-player, la care ascultam împreună, de obicei seara, Vivaldi  și Cutiuța muzicală (că doar pe acestea le adusesem cu noi din România). Apoi ne-am completat garderoba audio-vizuală și cu cablu tv, internet, televizor și laptopuri. Altă viață! Și totuși, cărțile și mersul la bibliotecă tot au rămas în topul preferințelor: pentru toți trei.

Am fost oprită brusc de expirarea timpului. Așa că, n-am mai apucat să fac propriu-zis conversație. Ora era spre final. Moderatoarea (adică profesoara) a făcut încheierea, iar noi ne-am adunat lucrurile și-am plecat unii acasă, altele să ne luăm copii de la școală.

În zilele noastre oamenii sunt înconjurați de mii și mii de sunete. În magazine –  muzică, pe stradă – difuzoare cu muzică, celularele produc și ele o avalanșă de melodii, din mașini – muzică, televizor, radio, combine muzicale, computere, totul bubuie de muzică, mai mult sau mai puțin zgomotoasă. Dimineața suntem treziți de radio, facem duș pe muzică, ne îmbrăcăm pe muzică, gătim, mâncăm, lucrăm, învățăm, comunicăm între noi tot cu muzica-n urechi! Ba chiar și dragoste facem în ritmul muzicii! Am redus tăcerea la… tăcere!

Copiii noștri s-au născut cu căștile în urechi, iar iPod-ul  este al șaselea lor deget. Bebeluși fiind, îi adormeam cu cântece, cu muzicuțe odihnitoare. Acum, când sunt mai mari, nu pot adormi fără muzică.

Și muzica e bună, chiar divină! Însă, vorba aceea, „ce e prea mult strică” [auzul].

Cu riscul de fi altfel, eu sunt pentru (mai multă) liniște.

Liniștea e bună, pardon,  e necesară pentru minte și suflet! Cu alte cuvinte, pentru o minte sănătoasă și pentru un suflet sănătos ai nevoie și de LINIȘTE! Da, știu, și ea poate strica [mintea], dacă e prea multă. (Pot atenționa unii). Cred însă cu toată convingerea că muzica naturii și glasul omului pot umple suficient liniștea, când aceasta e prea multă.

Așa că, vă rog, puțină liniște!

 

În loc de „noapte bună”

Închide ochii, privește în sus, deschide-ți inima larg și trage adânc în piept suflare de viață. Așa. Nu te opri! Mai trage o dată. Și încă-o dată. Adânc.

Întinde-ți palmele, cuprinde cerul și sărută-l cu o sărutare sfântă. Hai! Îndrăznește! Nu te trăsnește! Atinge-l!

Privește drept-nainte și îndreaptă-ți pașii pe cale: pe calea suflării de viață ce duce spre cerul sărutat. Ia-o cu asalt! Știu. E îngustă. Dar e sigură. Că duce în Sus.

Taci acum și ascultă. Ascultă glasul cerului ce strigă în pustie. Auzi? Ce auzi? Un tunet în depărtări? Vuietul unei năprasnice furtuni? Huruitul unui mare cutremur?

Tăcere.

Nici vorbă! Aud un  susur blând și, ca printr-un văl, zăresc slava celui ce mă cheamă din pustie.

Închid ochii și privesc cerul. Tac și aud bătăile inimii cerului în fiecare suflare de-a mea.

Privește! Am atins cu vârful degetelor obrazul cerului, iar cerul s-a coborât la mine.

M-am oprit din drumul meu, și cerul s-a făcut cale sub pașii mei. Unde mă duc? Spre Cer.

Și tu știi calea într-acolo!

Calcă pe urmele pașilor Lui.

(Pentru mama)

Foto Carina Bobăilă (2009), prelucrare ik.

Florcovețe

Sorcova, vesela

Binețe de îmi veți da

Doar de bine voi ura!

Sorcova, vesela

Pe drezină călare

Gonim pân’ la Anu’ Mare!

Anul Mare ce-o sosit

Cu maci l-am împodobit

Cu cravată l-am gătit

Nouă șansă i-am sortit…

Ia, mai cântați măi flăcăi,

Ambasadori cu zurgălăi!

În grădini l-om odihni

De gânduri l-om străjui

Jurnalul i-om îmblânzi

Timpul i-l vom rotunji

Lumea înjumătății

Prin cuvinte însemnate

De Chirilă-n viers cântate.

Ia, mai mânați măi flăcăi!

Ciripind din zurgălăi!

Sorcova, vesela

Virtual să ne trăiți

Ca macii să înfloriți

Timpul  nu-l precupețiți

De Lume să vă feriți

Unul pe-altul vă iubiți

Cântărind cuvintele

Scriindu-vă gândurile.

Sorcova, vesela

Noi p-acia n-om mai sta

Spre-alte lumi ne-om îndrepta

Și la anu’ când venim

Sănătoși să vă găsim

Cu desagii încărcați

De păcate dezbrăcați

Cu inime înnoite

Și cu fețe veselite!

La anu’ și La mulți ani!

Hai mai departe flăcăi,

Că avem și alte oi!