Închide ochii, privește în sus, deschide-ți inima larg și trage adânc în piept suflare de viață. Așa. Nu te opri! Mai trage o dată. Și încă-o dată. Adânc.
Întinde-ți palmele, cuprinde cerul și sărută-l cu o sărutare sfântă. Hai! Îndrăznește! Nu te trăsnește! Atinge-l!
Privește drept-nainte și îndreaptă-ți pașii pe cale: pe calea suflării de viață ce duce spre cerul sărutat. Ia-o cu asalt! Știu. E îngustă. Dar e sigură. Că duce în Sus.
Taci acum și ascultă. Ascultă glasul cerului ce strigă în pustie. Auzi? Ce auzi? Un tunet în depărtări? Vuietul unei năprasnice furtuni? Huruitul unui mare cutremur?
Tăcere.
Nici vorbă! Aud un susur blând și, ca printr-un văl, zăresc slava celui ce mă cheamă din pustie.
Închid ochii și privesc cerul. Tac și aud bătăile inimii cerului în fiecare suflare de-a mea.
Privește! Am atins cu vârful degetelor obrazul cerului, iar cerul s-a coborât la mine.
M-am oprit din drumul meu, și cerul s-a făcut cale sub pașii mei. Unde mă duc? Spre Cer.
Și tu știi calea într-acolo!
Calcă pe urmele pașilor Lui.
(Pentru mama)
Foto Carina Bobăilă (2009), prelucrare ik.
Jurnalul Florentinei 