Liniște, vă rog!

Într-o împrejurare, conversam cu un grup de colegi (de limbă) despre metode cât mai eficiente și mai la îndemână de a învăța mai bine și mai repede o limbă străină (olandeza, în cazul nostru). Prima idee lansată în discuție a fost că radioul și televizorul sunt cele mai la îndemână instrumente și mai pe gustul tuturor, prin care noi străinii putem învăța mai repede și mai ușor limba. Cineva din grup susținea că trebuie să ascultăm zilnic radioul și să urmărim zilnic măcar știrile TV sau vreo emisiune preferată – chiar un serial TV autohton -, pentru ca mintea noastră să se obișnuiască cu limba olandeză. Un altul completa că nici cititul zilnic în olandeză nu trebuie neglijat; bunăoară ziarele locale, ce folosesc un limbaj accesibil tuturor. Da! Cititul mi se părea o metodă atractivă.

Pe când  mă pregăteam să intervin și eu, susținând lectura în limba olandeză, moderatorul a aruncat un set de întrebări: care ne sunt emisiunile de radio și TV preferate, cât de des ascultăm radio și urmărim la TV și cât înțelegem? Întrebările, parcă de la început așteptate i-au antrenat iute pe mulți dintre noi, așa că lectura a fost uitată. Păcat.

O colegă spunea că ea pornește radioul de dimineață, de când se trezește, și tot ce face, face cu radioul pornit; chiar și temele pentru curs! Alta spunea că ea nu poate suporta liniștea din casă, atunci când e singură, așa că pornește televizorul de cum rămâne singură în casă. Nu neapărat că urmărește vreun program TV, ci doar să audă voci prin preajmă. Și recunoștea că așa a învățat fără efort multe expresii în olandeză.

Altcineva mărturisea că îi place foarte mult să asculte muzică (susținea că nu poate trăi fără muzică). Prin versurile cântecului învață foarte ușor o limbă străină. Așa că, spunea, de când a venit în Belgia ascultă non-stop postul de radio X, un post de radio numai cu muzică olandeză (și flamandă). Așa a învățat multe cuvinte și expresii în olandeză.

Un altul spunea că el urmărește în fiecare seară știrile TV și, în special, vremea. Fiindcă, chiar dacă nu înțelege tot, poate totuși deduce ceva din imagini, pe care le poate mai lesne asocia cu cuvintele.

O mămică zicea că ea se uită cu plăcere cu copiii ei la canalele de desene animate. Limbajul folosit acolo este unul simplu (de copii!) și ușor de reținut. În cuvinte scurte și puține. (Limbile germanice pot avea cuvinte lungi de un rând, compuse din 3-4 cuvinte. Copiii, vă asigur că nu le întrebuințează!) În propoziții scurte. Cu multe imperative. (Iată o metodă de a învăța și exersa imperativul.)

Spre finalul orei de conversație (Oare am amintit că „împrejurarea” era cursul de olandeză, iar conversația pe tema lansată era obligatorie?), mi s-a cerut și mie să răspund la întrebări; din partea mea, mai bine era să NU. Dar dacă trebuie e musai, vorba aia.

Tot murmurul provocat și întreținut de un subiect atât de arzător, pentru noi străinii (cum să învățăm mai repede și mai ușor limba olandeză), s-a potolit. Toți colegii mei și-au întors privirile spre mine (Ups! Asta nu îmi place!) și așteptau să spun ceva.

Și-am spus.

Păi, eu nu ascult niciodată la radio. Nu simt nevoia să îmi exercit munca în gospodărie pe fond sonor. Când fac curat, fac curat! Baritonii aspiratorului îmi sunt suficienți, în zilele când aspir.  Nu simt nevoie de alt fond muzical atunci când gătesc, bunăoară, decât sfârâitul uleiului încins din tigaie sau bolborositul apei în clocot. Prefer în astfel de momente atât de încărcate să-i ofer minții răgaz de cugetare, decât să mi-o blochez cu sunete obositoare. Când spăl vase, vuietul apei de la robinet mi-e suficienta voce ce o doresc prin preajmă. Dar și eu ascult muzică!

Însă, când ascult  doar muzică…  doar ascult, și atât! Adică, după o repriză de curățenie generală (vinerea, de obicei), mă așez  pe canapea, cu o cană de ceai cald sau, pur și simplu, cu o cană de apă, și ascult muzică. Să spun drept, nici nu am încercat să muncesc pe muzică. Poate n-ar strica să o fac cândva.

Ceea ce savurez  eu mai mult decât orice  este liniștea de care am parte când sunt singură acasă; când băieții mei sunt la serviciu și la școală, iar eu rămân cu administrarea gospodăriei. (Asta, în zilele când nu am cursuri.) Ticăitul ceasului îmi este îndeajuns. Sau vocile trecătorilor de pe stradă,  secondate de tocuri, de lipăitul roților sau de scârțâitul frânelor de bicicletă.

Am constat, și asta de mult, că învăț cu plăcere (nu știu și dacă mai ușor) citind. Prefer o carte pentru copii, în schimbul muzicii olandeze (deși, și ea mă ajută) sau a emisiunilor TV. (Chiar dacă de curând am început să urmăresc, ocazional, emisiunea TV „Poftiți la masă!”) Și mie mi-a fost mai aproape limbajul simplu și ușor al copiilor, la început. Și cărțile pentru copii au imagini pe care mai cu ușurință le poți asocia cu „povestea” din carte. În plus, imaginile din carte au avantajul că nu-ți fug de sub ochi înainte de a prinde ideea, cum am pățit cu cele de la televizor. E drept, după ce te deprinzi ceva mai bine cu limba, cu TV-ul și radioul îți poți exersa urechea, poți urmări mișcările buzelor (asta la TV, desigur), poți auzi pronunția cuvintelor învățate mai înainte din carte.

Pentru mine, cel mai la îndemână instrument, a fost cartea. Asta nu numai datorită înclinării mele spre dânsele, ci  și datorită faptului că în primele luni în Belgia nu am avut nici televizor, nici internet sau laptopuri, nici radio. Aveam doar 4 cărticele de copii și un ghid de conversație Olandez-Român. Abia după aceea ne-am cumpărat un CD-player, la care ascultam împreună, de obicei seara, Vivaldi  și Cutiuța muzicală (că doar pe acestea le adusesem cu noi din România). Apoi ne-am completat garderoba audio-vizuală și cu cablu tv, internet, televizor și laptopuri. Altă viață! Și totuși, cărțile și mersul la bibliotecă tot au rămas în topul preferințelor: pentru toți trei.

Am fost oprită brusc de expirarea timpului. Așa că, n-am mai apucat să fac propriu-zis conversație. Ora era spre final. Moderatoarea (adică profesoara) a făcut încheierea, iar noi ne-am adunat lucrurile și-am plecat unii acasă, altele să ne luăm copii de la școală.

În zilele noastre oamenii sunt înconjurați de mii și mii de sunete. În magazine –  muzică, pe stradă – difuzoare cu muzică, celularele produc și ele o avalanșă de melodii, din mașini – muzică, televizor, radio, combine muzicale, computere, totul bubuie de muzică, mai mult sau mai puțin zgomotoasă. Dimineața suntem treziți de radio, facem duș pe muzică, ne îmbrăcăm pe muzică, gătim, mâncăm, lucrăm, învățăm, comunicăm între noi tot cu muzica-n urechi! Ba chiar și dragoste facem în ritmul muzicii! Am redus tăcerea la… tăcere!

Copiii noștri s-au născut cu căștile în urechi, iar iPod-ul  este al șaselea lor deget. Bebeluși fiind, îi adormeam cu cântece, cu muzicuțe odihnitoare. Acum, când sunt mai mari, nu pot adormi fără muzică.

Și muzica e bună, chiar divină! Însă, vorba aceea, „ce e prea mult strică” [auzul].

Cu riscul de fi altfel, eu sunt pentru (mai multă) liniște.

Liniștea e bună, pardon,  e necesară pentru minte și suflet! Cu alte cuvinte, pentru o minte sănătoasă și pentru un suflet sănătos ai nevoie și de LINIȘTE! Da, știu, și ea poate strica [mintea], dacă e prea multă. (Pot atenționa unii). Cred însă cu toată convingerea că muzica naturii și glasul omului pot umple suficient liniștea, când aceasta e prea multă.

Așa că, vă rog, puțină liniște!