De-ale lui Fineas

– Mami, știi care de diferența dintre juf (învățătoare) și dentist?

– Nu. Care?

– Că juf (învățătoarea) ne zice „mondje toe!” (gura închisă!), dar dentistul zice „gura mare”.

***

-Mami, știi ce e ciudat la părinți?

– Nu. Nu am idee. Ce?

– Când suntem mici ne învață să vorbim și când suntem mari ne  tot spun să tăcem din gură…

(din repertoriul copiilor de 9 ani, „recitat” și de Fineas, aproape ani)

 

Anunțuri

Între 12 și 14


Obstreticianul i-a „prezis” mamei că  până în 12 februarie va naște. Primul ei copil!

12  februarie se ivește în zorii unei dimineți de sâmbătă. Acum 34 de ani. Eu nu mă grăbeam să mă nasc. Oare  n-ar fi mai bine să aștept până pe 14? Până de „dragobete”? Credeți că pe vremea nașterii noastre exista printre români Sfântul Valentin? Nici vorbă! Totuși, pe viitor (adică astăzi!), ce bine mi-ar sta ca zi de naștere 14 februarie! Nu? Copil din dragoste, născut chiar de ziua dragostei!

12  februarie asfințește. Eu nu m-am născut încă. Să mai aștept puțin. Mi-e bine aici, în acest loc tainic. Dincolo nu(-l) văd, doar (îl) aud (voci).

Se zăresc zorii primei zile, adică DUMINICA. Dar 13! 13 februarie. Să ies… să nu ies… „Pe 13! Ai înebunit! Asta-i ghinon curat!”

Ei, aș! Nu e nici marți și nici vineri! Doar n-oi vedea prima oară pisica neagră! Or în lumea de aici, strâmtă și tainică, nu sunt nici temeri și  nici superstiții omenești!

13 frebuarie trece de amiază. Eu dau semne de agitatie. Parcă nu mai încap în spațiul ăsta strâmt. Ar trebui să ies. Doar e DUMINICĂ! E zi de bucurie!

Se înserează. În jurul exteriorului meu aud multe voci. E mare agitație afară. Oare ce-o fi? Ia, hai, să văd și eu ce e? Încep să (mă) împing. Dau din coate. Lovesc puternic cu piciorușele. Împing cu căpșorul. De afară se aud țipete. Mor de curiozitate să văd ce se întâmplă acolo! Mă împing mai tare. Sunt tare agitată.

Încă o oră din 13 februarie. Să mai stau oare? Acușica e 14. Mă opresc puțin. Exteriorul se liniștește și el. Un țipăt prelung și… „pac”. Mă izbește în ochi pentru prima oară albul luminii. Asta mă enervează. Mă pun pe plâns, rău de tot. Aud oftaturi, râsete, felicitări… Simt o ușoară durere, ca o plamă peste fundic. „Au!” Asta mă sperie și mă doare. Și mă face să plâng  și mai tare. Oare asta este tot dincolo? Plâns și durere? Mai bine mai așteptam vreo oră două, sau o zi două…

Apropo, când m-am născut?

ORA 23:30, 13 FEBRUARIE, ANNO DOMINI 1977, în ZIUA DOMNULUI.

***

„LA MULȚI ANI, plini cu sănătate și bucurie și împlinirea tuturor dorințelor” ne urăm cu adâncă sinceritate unii altora de zilele noastre.
Însă la ce folosesc anii mulți, dacă îi (îm)plini(m) numai cu îngrijorări? Poate oare doar sănătatea trupului să fie îndeajuns? Dar inima și gândurile  noastre în paza cui le lăsăm? Iar bucuria la ce ne folosește dacă nu e în Dumnezeu – în Cel Ce ne-a țesut în chip tainic și neștiut de nimeni în pântecul mamei noastre? Să mi se împlinescă oare dorințele mele? Palnurile noastre nu sunt planurile lui Dumnezeu!
Iată ce îmi urez la această aniversară:

Florentina, bucură-te totdeauna în Domnul! Îți spun, din nou: bucură-te!

Blândeţea ta să fie cunoscută de toţi oamenii! Domnul este aproape.

Nu te (mai) îngrijora de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune şi cerere, cu mulţumire, fă-ți cunoscute cererile înaintea lui Dumnezeu.

Iar pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice înţelegere, îți va păzi inima şi gândurile în Cristos Isus.

În rest,

tot ce este adevărat,

tot ce este nobil,

tot ce este drept,

tot ce este curat,

tot ce este plăcut,

tot ce este vrednic de admirat,

orice faptă măreaţă,

orice este vrednic de laudă,

la acestea să te gândești!

Mărturisesc, urarea mea este cu neputință să o împlinesc singură. Am nevoie de sprijinul, de sfatul,  uneori chiar și de mustrarea celor ce mă iubesc.

Prieteni, vegheați asupra mea!