A doua poveste

A doua poveste de Eugene Ionesco

Povestiri pentru copii, cu ilustrații de Etienne Delessert

1970, Paris; traducere din olandeză de Florentina Pop

În dimineaţa asta tatăl lui Josette s-a trezit devreme. S-a odihnit bine, pentru că ieri seară nu a fost la restaurant să mănânce varză murată sau supă de ceapă. Şi nici acasă nu a mâncat varză murată. I-a interzis doctorul. Tata trebuie să ţină regim. Și fiindcă i-a fost tare foame, aseară s-a culcat devreme. În somn nu simţi cum îţi chiorăie stomacul de foame.

Josette a bătut la uşa dormitorului părinţilor ei. Mama era plecată. Nu este în pat. Poate este sub pat. Sau este în dulap, dar dulapul este încuiat. Josette n-a găsit-o niciunde pe mama.

Jacqueline, tânăra servitoare, i-a explicat lui Josette că mama ei a plecat devreme de acasă; pentru că şi ea s-a culcat devreme. Deşi n-a fost aseară nici la resturant, nici la teatrul de păpuși, nici la spectacol și nici nu a mâncat varză murată.

Jacquline, tânăra servitoare, i-a mai spus și că mama ei a ieșit cu umbrela ei roz, cu mănușile ei roz, cu pantofii ei roz, cu pălăria ei roz cu flori deasupra, cu poșetuța ei roz, cu o oglinjoară în poșetuță, cu frumoasa ei rochie înflorată, cu frumoasa ei geacă cu flori, cu frumoasele ei șosete roz, cu un frumos buchet de flori în mână, pentru că mamei ei îi face plăcere să arate foarte bine. Mama are niște ochi frumoși ca niște flori. Mama are și o gură ca o floare. Are și un năsuc roz ca o floare. Iar părul ei arată  ca florile. Mama are flori în păr.

Josette se duce la tatăl ei în camera lui de studiu. Acolo, tata vorbește la telefon și fumează o țigară.  „Alo, sunteți dumneavoastră domnul…? V-am spus doar să nu mă mai sunați. Domnule, mă obosiți. Nu am timp de dumneavoastră.”

Josette îl întreabă pe tata:

„Vorbeai în telefon?”

Tata pune telefonul în furcă și-i spune:

„Acesta nu e telefon.”

Josette îi răspunde:

„Ba da! Acesta este chiar un telefon. Așa mi-a spus mama. La fel și Jacqueline.”

Tata răspunde:

„Mama și Jacqueline au greșit. Ele nu știu cum se numește de fapt acesta. Acesta îl numești cașcaval.”

„Se cheamă cașcaval?” întreabă Josette. „Dacă îl numești cașcaval, atunci te gândești că e cașcaval.”

„Nu”, spune tata. „Cașcavalul nu îl numești cașcaval, ci cutie cu jucării. Cutia cu jucării o numești covor. Covorul îl numești lampă. Tavanul îl numești podea. Podeaua o numești tavan. Ușa o numești perete.”

Tata i-a explicat micuței Josette care e adevăratul înțeles al cuvintelor. Cum că scaunul este fereastră. Fereastra este creion. Pernele sunt pâine. Pâinea este hăinuțele din dormitor. Picioarele sunt urechi. Mâinile sunt picioare. Capul este popou. Popoul este cap. Ochii sunt degete. Degetele sunt ochi. Și uite așa, Josette a început să vorbească cum a învățat-o tatăl ei. Ea spunea:

„Mă uit pe scaun și mănânc perne. Deschid peretele și alerg cu urechile. Am zece ochi cu care fug și am două degete cu care văd. Mă așez cu capul pe iarbă și îmi pun popoul în tavan.  Cu o felie de cutie de jucării și cu o felie de hăinuțe din dormitor unse cu gem, îmi fac un desert gustos. Tata, ia un perete, și fă-mi un desen.”

Josette nu știa sigur cum se numește.

„Cum numești un desen?”

„Un desen?… Cum numești un desen?… Pai, nu-i spui desen, ci desen.”

Jacqueline, servitoarea, a ajuns acasă.  Micuța Josette a alergat repede spre ea și i-a zis:

Jacqueline, știi că un desen nu este desen, ci un desen este un desen.”

Jacqueline i-a zis:

„Of, iar ți-a spus tatăl tău povești ciudate!… Nu, fetițo! Un desen nu este un desen. Un desen este un desen.”

Atunci tata îi spune Jacquelinei:

„Păi, nu tocmai asta a spus și Josette?”

„Nu”, spune Jacqueline către tata, „ea a spus tocmai invers.”

„Nu”, spune tata către Jacqueline, „tu ai spus invers.”

„Nu e adevărat. Dumneavoastră ați spus invers.”

„Nu e adevărat. Tu ai spus invers.”

„Amândoi ați spus același lucru”, spune Josette.

Uite, mama a sosit și ea acasă și arată ca o floare cu flori pe rochia ei înflorată, cu flori în poșetuță, cu flori pe pălărie, cu ochii ca niște flori, cu gurița ei ca o floare…

„Unde ai fost așa de dimineață?” o întreabă tata.

„Să culeg flori”, răspunde mama.

Iar Josette îi spune:

„Mama, ai lăsat peretele deschis.”

Anunțuri

2 comentarii la “A doua poveste

  1. Pingback: A doua poveste al lui Eugene Ionesco « Jurnalul Florentinei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s