Cine? (atunci si acum)

(cu 10 ani in urma…)

Cine sunt … hm… polivalentă întrebare, cu – desigur – polivalente răspunsuri. De, limba noastră mioritică cu multe, uneori prea multe, sensuri.

Cine sunt… sunt fiica unui bucureştean şi-a unei ardelence. Interesantă combinaţie. Sunt urmaşă a lui Cloşca (Oargă Ioan, zis Cloşca), după bunicul din partea mamei. Sunt prima strănepoată a lui Mîrza Ilie, unul din pionierii credinţei baptiste din zona Haţeg-Hunedoara. Sunt soţia unui clujean, a lui Tibi Pop. Sunt mama unui viitor paleontolog-medic-egiptolog. Sunt profesoară fără catedră (teologie şi limba şi literatura română). Sunt corector, sunt redactor (Societatea Biblică Internaţională, Scriptum, Casa Cărţii, Hypogramus). Sunt rezidentă într-o ţară străină (Belgia). Sunt studentă (limba neerlandeză), din nou. Sunt femeie, de 30 de ani (încă) – ah… frumoasă vârstă…

Sunt… Florentina, cea născută din flori (asta credeam, când eram mică, că înseamnă numele meu).

Sunt Florentina. Florentina Pop. Şi-atât.

Şi îmi plac trandafirii regali.

_________________________________________________________________

(reactualizat, 4/02/2017)

Iata-ma in pragul lui 40. Inca un varf de deget si, hop(a) sus pe a patruzecea treapta a vietii mele. Ce binecuvantare! Sa fiu femeie la 40 de ani! De aici, de sus, viata este mai tihnita, mai cumpatata, mai lunga, mai sigura… De-aici, de la 40, poti vedea deslusit fiecare apus si fiecare rasarit, fiecare ceas scurs si fiecare minut intepenit intre speranta si deznadejde, fiecare lacrima de binecuvantare ce picura (de) pe barba cerului, fiecare usa larg deschisa spre orizonturi inca necunoscute, fiecare fereastra intredeschisa, fiecare chip de lut si fiecare zambet ascuns. Aici, sus si aerul e mai pur si mai respirabil, si lumina mai alba. Si ce liniste odihnitoare! Niciun vuiet naprazic, doar un susur bland. Nicio amenintare dinspre cele patru vanturi, doar o ploaie calda de vara. Casa mi-e plina de armonie, slujba un ogor gras si miezos, sufletul o padure inverzita. Asa, ca la 40 de ani.

Daca m-as intinde putin pe varfuri, as putea atinge poala Cerului – sa il sarut pe Dumnezeu. Nu, nu e nevoie. S-a aplecat El, Dumnezeirea intrupata, din Inaltimile Sale cele mari si m-a apucat de mana dreapta si m-a ridicat, hopa sus, pana la Cer. Casa mi-e in mana Sa, slujba e pentru si despre El, sufletul mi-l-a cucerit pe deplin.

Cei zece ani de drumetie pana la 40 au fost o adevarata aventura prin arsita napraznica a desertaciunii  si prin inspumatele valuri ale acestei lumi. Cand am cazut rapusa de oboseala, bratul iubitului inimii mele m-a sprijinit. Cand arsita soarelui mi-a uscat buzele inimii, preiubitul nostru fiu m-a saturat cu apa proaspta si racoroasa. Cand noaptea cea intunecata s-a napustit asupra mea, Dumnezeu a fost Lumina mea. Cand picioarele mi se clatinau pe cararea nisipoasa, Dumnezeu S-a facut Cale pentru mine. Cand barca vietii mele se clatina in coace si-n colo prin valurile tulburi, Cristos S-a facut Far si Scapare pentru mine.

Astazi, stau iarasi la catedra in fata elevilor mei cei dragi, cu bucuria unui dascal implinit. Fiecare chip de copil este ca o gura de aer proaspat. Fiecare intrebare, ca o catarare pe cel mai inalt munte. Fiecare sclipire, ca o victorie si fiecare nedumerire, ca o avalansa. Nu ma satur sa imi admir dragii mei elevi, veniti din toate colturile lumii: Congo, Surinam, Kenia, Olanda, Belgia (tara in care imi exercit, de altfel meseria de dascal), Romania, Ungaria, Armenia, Brazilia, Portugalia, Rusia etc. N-am nevoie sa cutreier lumea, caci lumea s-a ‘rasurnat’ in sala mea de curs. Fiecare elev are povestea lui, cultura si obiceiurile sale. Ii iau asa cum sunt si, impreuna, ne urcam pe aripile Cunoasterii si cutreiream lumea lui Dumnezeu de la un capat la altul. De la povestea creatiei, pana la povestea mortii. De la povestea lui Mary Jones si a sa Biblie, pana la povestea lui Martin Luther.De la iesirea din Egipt si cele 10 porunci, pana la Crucea si mormantul gol. Cateodata ne apropiem de ‘lucurile pamantesti’ (banii si munca, media si rolul ei, lumea de astazi, drepturile omului, drepturile copilului, drepturile femeii, politica de ieri si de azi, protejarea plantei si a mediului inconjurator), in cautarea  adevarului. Alteori plutim peste prapastii adanci: dragostea si prietenia, familia si rolul meu in familie, adolscenta cu suisuri si coborasuri, lumea nevazuta, moartea si suferinta, despre durere, despre viata de dincolo de moarte, eutanasie, stiinta si bibilia (clonarea, modificarea genetica, transplantul de organe). Niciun zbor nu e la fel, nicio prapastie nu e mai intunecoasa ca nestiinta si necunoastera adevarului.

Fiecare an scolar este un nou inceput, o noua calatorie pe spinarea cunoasterii in cautarea Adevarului si fiecare copil este un viteaz cautator si cuceritor. Rolul meu este sa ii invat cum sa invete sa zboare, sa ii indrum si sa le dau curaj.

Florile vii au ramas inca preferatele mele. Pasiunile mele creative inca nu m-au parasit, iar iubirea de oameni prinde pe zi ce trece radacini trainice in mine.

Si raman pentru eternitate indragostita. Si sunt cat pentru o viata intreaga iubita. Si sunt pentru totdeauna mama.

Asa, ca la 40 de ani…