Descătușare (VII)

30 decembrie,

„… Tu ești ajutorul meu și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale!” (Psalmul 63:7)

Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijinește!” (Ps. 63)

Doamne, dis-de-dimineață mă gândesc adânc la Cuvântul Tău! Pe unde treci Tu, Doamne, curge belșugul bunătății Tale!

31 decembrie,

DESCĂTUȘEAZĂ-TE!

Am mare nevoie de descătușarea interioară, descătușare de toate inhibițiile mele, vinovățiile mele, fricile mele… Știu, Cristos m-a descătușat de toate. El le-a spulberat pe toate. Cu El învăț să îmi trăiesc viața „din abundență”! Acum viața devine eficientă, pozitivă, contributivă… Cu EL am un rost în viață. Nu consider absolut nimic mai sănătos pentru sufletul și psihicul meu decât acest gând, care să mă însuflețescă permanent.
REALIZAREA DE SINE PORNEȘTE DIN DESCĂTUȘARE!

De-acum, Cristos este oglinda mea! Oglinda sinelui meu. Oglinda sufletului meu. Oglinda minții mele, a gândului meu.

„Rămâneți dar tari, și nu vă (mai) plecți sub jugul robiei!!!” (Galateni 5:1)
Cristos e „tăria mea”.

Cristos mă întărește ca să nu mă mai plec sub jugul fricii și al gândurilor întunecoase! El poate! Știu că poate!

Vreau să înghit lumină de Soare! Simt că, acum, totul este curat și luminat înăuntru adâncului meu!
Acum, lumea mi se pare diferită, petru că eu sunt diferită.

”Voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne îngăduie să strigăm: Ava! adică TATĂ!” (Romani 8:15)

Garanția unei existențe fără griji este înrădăcinarea în Isus Cristos! („… fiind înrădăcinați și zidiți în El… ”; „… se zidește în dragoste… ”)

Înrădăcinată în Cristos, îmi zidesc caracterul împreună cu El, de data asta…

Anunțuri

Renunțare (VI)

29 decembrie,

Renunț la frica de moarte.
Renunț la moartea prematură a celor dragi. I-am încredițat în mâna lui Dumnezeu. El îi binecuvîntează.

Ajutorul meu vine de la Domnul!
Numai de El am nevoie!
Numai de El vreau să depind!

Renunț la frica unui destin plin de nenoriciri. Destinul meu e în mâna lui Dumnezeu. Destinul meu este Cristos! El poartă de grijă chiar și de ultimul meu fir de păr din cap.
Sunt binecuvântată de Dumnezeu în Cristos, prin Duhul Său cel Sfînt.

Sunt în mâna Lui.

Renunț la frica de a muri tânără. El îmi binecuvinteză bâtrînețea.

Renunț la a mă subaprecia. Am preț în ochii Lui, și „pot toul prin Cristos”. El este tăria mea!

Renunț la a mai spune: „Nu pot.” Voi încerca să spun: „Am să încerc.”

Cercetează-mă cu blândețe, Doamne…

„Bucură-te de tot ce ți-a dat Dumnezeu! Ești binecuvântată de tatăl ceresc! Nu uita asta!”

„Mătură cu hotărâre toată mizeria, totul, fără compromis și fără jumătăți de măsură! Acum!
Afirmă! Afirmă! Afirmă!”
”Ah, Dumnezeule, am trăit prea multă vreme din negații. TU ești iubire! Ea îmi va fi sursa pentru orice va veni peste mine în viață. Sunt în mâinile Tale pe vecie. Sunt fericită să te știu lângă mine.”

Revizuirea (V)

27 decembrie,
Trebuie să îmi revizuiesc viața
și
să mă întorc la Cristos!

28 decembrie,
„Pot TOTUL în Cristos, Domnul, Care mă întărește!”

1) Revizuirea vieții mele
2) Pocăința mea
3) Să mă (re)întorc la TATA
Dacă eu fac un pas mic și nesigur spre El, Tata va face 2 pași spre mine.
„Ah, Doamne, dacă Tu mai poți face ceva bun din mine, ai TOATĂ LIBERTATEA!!!!!!!!!!!”

Am descoperit în inima mea că Dumnezeu ne face numai bine, nicidecum nu face ce vrea cu noi. Nu suntem marionete mânuiți de Păpușar, ci ființe libere!!! Eu am libertaea de a alege BINELE, adică pe Dumnezeu; sau RĂUL, adică moartea.
Aleg binele!
„Dumnezeu are un orar pentru planul vieții noastre, iar acesta este mult mai bun decât orarul stabilit de noi.”
„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi…, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. (Ieremia 29:11)”
Îndreptându-mi gândurile spre DUMNEZEU, voi avea parte de mult râvnita adânca pace lăuntrică.

Știu, Dumnezeu va transforma totul spre un bine al meu. Știu…

Întoarce-mi inima spre Tine
Răsară Lumina feței Tale
Peste sufletul meu învolburat
Descătușază-mi gândul îngherat
Învață-mă Libertatea Ta

Aleg să te aleg
Pe Tine,
Binele și Adevărul meu
Aleg libertatea
Cuvântului Tău
Rodind în mine
Gândul Tău,
Pacea Ta,
Lumina Ta,
Viața.
.

Cioburi de speranță (IV)

18 decembrie,
Trebuie să gândesc pozitiv! TrebuIe să fiu optimistă. Dumnezeu are gânduri de PACE pentru mine!
Pentru câteva momente am simțit un nod în gât și o presiune în piept. Un atac de panică…

Îmi pare că totul în viața mea e uniform. Iar, tinerețea o dată trecută, vor urma doar degradarea trupului meu, adică bătrânețea cu toate semnele ei ireversibile, instalarea bolilor, despărțirea de cei dragi, de prieteni… MOARTEA!! Nuuuuu!

Mi-a încremenit gândul
Și mi-a amuțit cuvântul
Iar inima s-a stafidit
De teamă că Moartea
M-ar alege pe mine
să-i fiu călăuză
Pe apele morții.

Vreau să trăiesc! Iubesc VIAȚA!
Ah!!
Viața mea e ruinată!!!

Doamne, îmi predau viața mea ruinată Ție! Să reclădim împreună!
El îți „ruinează” viața, dărâmă toate zidurile putrede și mucegăite, ca să reclădiți împreună pe o temelie nouă și solidă.

19 decembrie,
„În toate relațiile umane intră împreună cu Cristos.”

21 decembrie,
„Sunt a unui Dumnezeu care îmi alungă frica din inimă și Care-i iubește pe oameni.”

26 decembrie,
!!! Întoarce-te la Dumnezeu în fiecare dimineață!

„Urmărește întotdeauna un lucru pe care nu-l poți face – acesta în mod sigur te va obliga să te întorci mereu la Dumnezeu după resurse.”

Un lucru pe care nu-l pot face fără resusre dumnezeiești… EVRICA!!!!

SĂ FACI DIN VIAȚA TA ( ÎN FIECARE ZI) UN MIRACOL!

Se lasă seara (III)

13 decembrie,

Răstoarnă-te suflete!
Rostogolește-te inimă!
Răsfrânge-te gândule!
Uniți-vă mâini!
Deschideți-vă arcade luminoase!
Despletiți-vă buze împietrite!
Părăsește-mă trupule!

Ah… dacă mi-aș putea elibera gândurile… dacă le-aș putea modela în cuvinte cu mii și mii de forme… Dacă… dacă… dacă… Ah… prea mulți „dacă”. Parcă mă înec în ei. Eu nu știu să înot! Am să mor înecată în „dacă”, în… nesiguranță… Mi-e frică de moarte! Acesta e demonul meu ce mă bântuie! FRICA!
Numai Dumnezeu poate lupa cu el. Numai Dumnezeu mă poate elibera!

16 decembrie,
Acum, pacă iar mă năpădesc niște monstruleți… Trebuie să fiu puternică. Să mă lupt cu ei. Nu au ce căuta în mine! Am să mă rog Domnului. El poate totul!
„Frica destramă credința și îmbolnăvește sufletul!”
Mi-e cuplit de frică (paralizez de frică). Dar în același timp mă bucur pentru că nu-mi cunosc viitorul, destinul. Mi-e frică, căci nu știu ce mă așteaptă în viitor; nu știu ce a plănuit Dumnezeu petru mine. Mi-e frică de nenorocire, de dezastre… de o viață zdrobită. Mi-e frică ca nu cumva Dumnezeu să se joace cu mine. Dar mă și bucur, parcă, (și asta, oarecum, mă liniștește un pic) că nu-mi cunosc viitorul.
„Doamne, iată, acesta e păcatul meu: FRICA. Te rog fierbinte, eliberează-mă! Îmi doresc (tânjesc) să am siguranța că mă ocrotești, că nu mă vei nenoroci, că ești BUN cu mine, că mi-ai pregătit un viitor liniștit…”
Vreau să las ceva în urma mea…
Vreau să trăiesc liniștită, frumos alături de iubitul meu, de fiul meu…
Vreau…

17 decembrie,
Trebuie să scriu! Altfel simt că mă prăbușesc. Nici azi nu am ieșit la plimbare. Statul doar în casă nu îmi face bine, dimpotrivă. Iar mă copleșesc gânduri triste, gânduri pe care am crezut că le-am îndepărtat… M-am înșelat…
….
N-ar trebui să mă îngrijorez. Dumnezeu ne va purta de grijă. „Doamne, oare ce ne pregătești?”
….
Am impresia că nu înaintez, că stau pe loc. Nu mai găsesc rostul vieții mele, rostul existenței mele. De ce exist? Care e rostul meu? Cu ce scop am fost oare creată? Am impresia că viața mi-e monotonă. Nu fac nimic util. Nimic esențial. Spectaculos.
„Lupta cea mai grea este cea dintre MINE și MINE în cămăruța mea.”
Nu pot vedea fața TATĂLUI!
„Să-ți predai propriul Eu. Abia atunci poți vedea fața Tatălui!”
Cred că frica asta, ce uneori mă paralizează, a încolțit și se dezvoltă din cauza EGOISMULUI meu. Singurul lucru de care am nevoie este DUMNEZEU! „Pricepe o dată, femeie, lucrul acesta!!!! Mai bine să-l pricepi și să-l accepți singură, decât să te învețe Dumnezeu.”
Uneori lecțiile lui Dumnezeu dor.

Firicele de lumină (II)

9 decembrie,
Primul pas spre sănătatea mintală și spirituală este ONESTITATEA!

„Înțelege ce-ți spun: Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile!” (2 Timotei 2:7)

Ieșirea din seara acesta mi-a priit. Îmi venea să salut toți oamenii ce treceau pe lângă mine, să-i întreb de sănătate… Simțeam nevoia, după atâtea lungi săpămâni, să comunic. Ce bine e să lași gândurile să călătorească. Să plece, să vină… Să-ți aerisești mintea. Dacă însă le închizi, le îndeși într-un colț al minții, aceasta va exploda.

Zboară gândule!
Hai, zboară!
Și întreabă-l de sănătate
Pe bătrânelul de pe bancă
Și află de ce plânge
Tânara din poieniță
Și cercetează
al cui e copilul din coș…

Nu e terminată, se pare, poezia… Un bătrânel, o tânără și un copil…

10 decembrie,
Sunt prea obosită ca să mai scriu ceva. Am petrecut o zi minunată! Am petrecut-o cu D. M-am simțit liniștită, relaxată…
Da… liniștită și relaxată…
Liniștită.
Relaxată.

Am și gătit ceva în seara asta… În sfârșit!

12 decembrie,
Dumnezeu este Centrul meu de referință! TREBUIE!
Nu mai am 20 de ani… Nu mai am 20 de ani… Mă schimb. Mă transform. Îmbătrânesc. Mă degradez. De-aș putea opri… De-aș putea schimba ceva…

ELIBERARE. ELIBERARE. ELIBERARE.
Am nevoie de eliberare…

„SCARA CU 7 TREPTE CARE DUCE LA ELIBERARE:
I. ONESTITATEA – Dumnezeu centru de referință
II. METANOIA – schimbă-ți mintea (gândirea)
III. ARUNCĂ LA GUNOI PĂCATELE (PRINCIPIILE RELE). STOP.
IV. Predă-ți propriul EU
  (sublinierea nu îmi aparține) lui Cristos! Ca să poți vedea fața Tatălui!”

Mă întreb de ce a notat doar 4 din cele 7 trepte ce duc la elibarare… 
Sunt uimită de complexitatea adâncimilor sufletului unei femei! Curățându-și aceste adâncimi a scos la suprafață „buba”. I s-a descoperit „diagnosticul”, și anume „eliberarea minții de gândurile ei (de principiile ei rele)”, apoi i s-a prescris rețeta, și anume „înnoirea minții cu GÂNDUL lui Dumnezeu, care e Cristos”. Rămâne însă de văzut (de fapt, de citit) dacă respectă întocmai tratamentul și dacă îl duce până la capăt, și dacă „se vindecă” .

Dar mai întâi are nevoie de timp ca să se „elibereze”, sau – mai degrabă – să se lase eliberată!

Începutul… (I)

N-am închis un ochi toată noaptea, în așteptarea jocului său ceresc… iar acum chiar se întâmpla…

Mingea de foc se rostogolea încet, aproape șoptit, din linele ape telurice spre albastrele și nesfârșitele ape cerești.

Experimentam pentru prima oară un răsărit se soare. O splendoare!

Am luat un mic dejun frugal, și-am alergat la malurile apelor de jos, unde, întinsă pe o pătură moștenită de la bunica, îmi doream să urmăresc până la asfințit jocul lui, până când avea să se rostogolească din apele de sus înapoi în apele de jos.

Hm… până și soarele are aceeași traiectorie umană: iese din pământ , escaladează cerul, înălțându-se cât mai sus, apoi se rostogolește în grabă, întorcându-se de unde a plecat… în țărână.

„Din țărână suntem luați, în țărână ne întoarcem… toți.”

Minunat! O zi întregă pe plaja singuratică, fără agitația din oraș, fără obligații, fără responsabilități, doar eu, soarele, sticla cu apă și… un jurnal… Hm… deja suntem cam mulți… Mda… un jurnal, dar nu al meu. Pare a fi al unei femei de 30 de ani care scrie măcinată de depresie. Cum de l-a putut uita?
A… da… jurnalul ăsta l-am găsit căzut în spatele bibliotecii din sufragerie, în noul apartament în care m-am mutat în chirie luna trecută. Am dat peste el în timp ce făceam curățenia de mutare. De fapt, l-am aspirat… dar nu de tot, normal! Era prea mare să intre în aspirator. Prima reacție, când l-am găsit, a fost să îl arunc. „Cine știe cine o fi pus mâna pe el… îh”, mi-am zis. Și m-am îndreptat spre sacul de gunoi, când curiozitatea mi-a dat câteva ghionturi: „Chiar nu ești curioasă să vezi ce scrie în el?” „Ba da!” Că se vede, așa dintr-o dungă, că e aproape plin. „Ce-ar fi să…” Și m-am pomenit răsfoindu-l, nu știu cum.
„E scris de femeie, prima constatare, că e un scris ordonat.”

7 decembrie,
seara asta sunt mâhnită.

„I-auzi! De ce o fi mâhnită fata asta? Ia să citim mai departe! îmi zic eu.”
Înțepăturile din inimă și durerile din cap mă doboară fizic și psihic. De 3 luni sufăr și nicio ameliorare. Mă simt epuizată de atâta durere!!! În aceste momente, regret că nu sunt medic sau că nu am pe cineva din familie medic. Parcă nimeni (cu exepția soțului meu) – „Aha! Deci e măritată, tanti asta!” – nu mă înțelege. E foarte ușor să spui că totul va fi OK. Eu nu sunt OK!!!!! Dacă m-aș lăsa pradă disperării… mi-e teamă de gândurile mele…
Vreau să merg la C. Poate acolo găsesc pe cineva căruia să îi pese de mine… să-mi facă niște investigații amănunțite, să găsescă „buba” și să găsim un remediu. Nu mai vreau durere!! Nu mai poootttt!!! Nu mai rezist! Să mă ajuteeee cinevaaa!!!
… și ce optimistă eram la prânz… totul se năruie sub presiunea și epuizarea durerii…
Parcă îmi vine să cer să mi se scoată „ceva”-ul din mine. „Ceva”-ul ăsta care-mi produce atâta durere.
Bunica zice să fac o electroencefalogramă și un consult oftalmologic.
Voi încerca…

***
8 decembrie,
sunt o ființă liberă
(sublinierea nu îmi parține ) – liberă să aleg: cea mai bună alegere este Cristos!

Cuvântul este Gândul devenit accesibil!”

Cristos=Cuvântul (vezi 1Ioan: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.”)
Dumnezeu = Gândul

CUVÂNTUL și GÂNDUL sunt una!

Hm… „Cuvântul și Gândul sunt una.” Spunea, parcă: „mi-e teamă de gândurile mele” (sublinierea îmi aparține). Vrea să se elibereze, cumva, de gândurile ei ca să poată alege Gândul, adică pe Dumnezeu. Interesant! Oare va reuși?

Isus este punctul meu stabil în universul meu. Isus este Soarele meu Central, Viața mea.
„Doamne, eu nu pot escalada cerurile, ca să Te găsesc. Sunt prea înțepenită în fricile mele și în păcatele mele…”
Nu te ancora în ramuri uscate!
… cunoașterea personală a lui Dumnezeu…
Cum? Cum?
Lupt cu mine însămi să-mi anihilez toate gândurile negre care vin din pricina durerii. Aș vrea să scap de ea! Nu e de la inimă! E de la sufletul din mine!
Există leac și pentru mineee!!!
Aș vrea să scobesc în mine și să-mi scot durerea asta, care parcă ar fi un glonte…