Zece…

Zece zâmbete suave       D1000025

Zece gânduri împletite

Zece foșnete de noapte

Zece clinchete-n florite

Zece sărutări șoptite

Zece trandafiri pe buze

Zece ziceri descântate

Zece lacrimi răsărite

Zece raze răspândite

Zece perle înșirate

Zece șoapte înnodate

Zece chipuri creionate

Zece nopți și zece zile

Zece toamne, şi o iarnă,

Zece primăveri fierbinți

Zece veri primăvărate

Zece zumzete într-unul  SL374331

Zece calde mângâieri

Zece tainic desmierdări

Zece jumătăți de lună

Zece  răsărit de cer

Zece ceasuri de tăcere

Zece…

Un alt fel de definiție

SL372891– Fini, vezi gentuța asta? Trebuie să mi-o cumpăr.

– De ce, mama?

– Păi, uite cum o cheamă!

– F…Fl..Flo…Florentina?

– Da. Ca pe mine. Atunci trebuie să mi-o iau! (pauză) Știai că numele meu însemnă „înfloritoare”?

– Nu.  (pauză) Adică tu mergi prin zăpadă și în urma picioarelor tale cresc flori. Asta înseamnă că ești înfloritoare.

-???

Oglinda cerului

Se anunța o zi frumoasă, după prea multe zile friguroase și umede. Mi-am propus să ies din hibernare și să explorez puțin natura. Așa că, hai în parc!

Lume multă. Părinți cu copii. Bunici cu nepoți. Copii singuri. Zarvă mare! Dar nu deranjează pe nimeni. E, parcă, o zarvă… primăvărativă. Totul mișună a viață. Ce plăcut!

M-am retras lângă lac să filmez lebăda neagră.

sl372688

O spledoare!

Din când în când mai trăgeam cu urechea în jurul meu. Aceeași zarvă. Veselie. Glasuri zglobii de copii. Oameni singuri. Biciclete. Și căței. Rațe. Multe rațe. Numai fântâna din mijlocul apei tace. Lebăda e grațioasă. Mă așez pe-o bancă. Aproape de lac. E plăcut. Nu e cald chiar, dar e plăcut. Acum pândeam o pasăre ciudată, neagră și cu ciocul lung și subțire, ce intra în apă și apărea după câteva secunde ceva mai încolo cu ceva în cioc. „Mamă, pasărea aia se îneacă?” Tresar. Am uitat de Fineas. Credeam că se jocă ceva mai încolo. Deci și el urmărea împreună cu mine. „Nu, nu se îneacă” îi răspund instantaneu, cu ochii tot după pasăre. Fugim roată pe lângă lac. Vrem să o surprindem în poză cum iese cucernică din apă. Are mereu aceeași privire. De victorie. Știe că îi urmărim ritualul. Se apropie de mal. Să o vedem mai bine. Așa… Așa… Acum… Și iar se ascunde sub apă. Ah! Am ratat! Na, a ieșit mult mai departe…   Am apucat să pozez doar… cerul.

sl3726982

Cerul! Uau! Da, ce frumos e! Așa, oglindit în apa lacului. Niciodată nu mi s-a părut atât de frumos! Poate pentru că niciodată nu l-am văzut atât de aproape? Pe apă.  Pe loc, uit de pasărea ciudată, uit de lebăda neagră și îmi ridic ochii înspre cer.

sl372704

Iată-l! Frumos. Nu e clar. E presărat cu nori albi, dar e blând și… luminos…

Și iar îmi plec ochii spre oglinda lui. Da. În oglindă îmi pare mai frumos. Mai aproape. Atât de aproape… încât aș putea să-l ating.

sl3727011

Atunci m-am gândit că, așa cum apa oglindește cerul –  făcându-l mai aproape de noi, mai tangibil -, tot așa și noi, oamenii,  „reflectăm salva Domnului ca într-o oglindă și suntem transformați în asemănarea Sa, din slavă în slavă”.

Iarnă (albă) belgiană

sl3724981

Luni, 5 ianuarie 2009, ora 7 și un sfert dimineața. Ne pregăteam de școală. Uau! Ce mai ninsoare!

sl372500

Vineri, 9 ianuarie 2009, ora 12, la prânz. Priveliște de pe balconul din bucătărie. Brrr! Mai bine rămânem să mâncăm în casă.

sl372517

Aceeași zi, aceeași oră, aceeași fereastră (închisă). Asta, da, iarnă! Ger. Zăpadă. Multă zăpadă. Multe zile de zăpadă și ger. Brrr! Alb, numai alb – între cer și pământ – iarna asta! Ca-n iarna copilăriei mele. Hai să mergem să patinăm. Că apa lacului a înghețat bocnă. Vrei să vezi?

image043

SEMNE

„Arată-ne un semn! Vrem un semn!”

Când căldura soarelui slăbește, când triluritul păsărelelor amorțește, când frunzele încep să ruginească, știm să toamna se instalează printre noi (poate și în noi).
photo-0011

Când vântul se întețește, răscolind fiori de gheață printre crengile golașe ale copacilor, când pe fața negricioasă a pământului se așterne primul strat (subțire) de zăpadă, știm că iarna ia locul toamnei, pentru o vreme.

photo-0005

Sau, când privim cerul seara, spunem: „Mâine va fi vreme frumoasă, căci cerul este roșu la apus.” Iar dimineața, când privim cerul, spunem: „Astăzi va fi furtună, căci cerul este roșu posomorât.”
Fața cerului știm să-o deslușim, dar SEMNELE VREMURILOR nu le putem pricepe?

Vrem semne! Semnele vremurilor vrem să le vedem! Să le înțelegem! Vrem să stim care e semnul sfârșitului acestei lumi și semnul venirii Tale a doua oară pe pământ! Vrem semne

Vreți semne...

Veți auzi de războiae și de vești despre războaie. Un neam se va ridica împotriva altui neam, ici-colo vor fi cutremure de pământ, foamete și molime. (Vedeți să nu vă înspăimântați, fiindcă toate aceste lucruri trebuie să se întâmple; sfârșitul însă nu va fi atunci. Toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor- începutul SEMNULUI.) Pe unii dintre voi vă vor chinui, vă vor omorî. Veți fi urâți de toți, din pricina numelui Meu. Atunci mulți vor cădea, mulți se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Se vor ridica mulți proroci și cristoși mincinoși, care vor înșela pe mulți dintre voi. (Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.)
Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu va fi propăvăduită în toată lumea, ca să slujească drept mărturie tuturor.
Atunci va veni sfârșitul.
Va fi și „marele necaz”. Un necaz așa de mare, cum nu a mai fost niciodată, de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi. (Și dacă acele zile ale necazului cel mare nu ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, însă din pricina celor aleși au fost scurtate.) Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, iar puterile cerului vor fi clătinate”.
Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului. Orice ochi de pe pământ Îl va vedea venind (a doua oară) pe norii cerului cu mare putere și slavă.

Învățați și voi de la smochin: când îi frăgezește și îi înfruzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa, și voi, când veți auzi și veți vedea toate aceste semne, să știți că Fiul Omului este aproape, foarte aproape, este chiar la ușă.

smochinul

Acestea sunt semnele vremurilor…


Fum cu miros de… cafea

Ieri dimineață, pe la ora nouă, mergeam cu bicicleta mea sprintenă de 275 de euro la prietena mea (fostă colegă de facultate, de altfel) în Out-Turnhout. Un orășel-cartier select al orașului „mamă”, Turnhout. La „granița” dintre cele două  se ridică „mândră și tare aromată” fabrica de cafea MIKO.

Cum papilele mele gustative nu s-au lăsat niciodată „trezite” (sau „otrăvite”) cu licoarea  născută din fuziunea boabelor de cafea și apa colotită, aroma ei îmbătătoare nu m-a provocat și nici nu m-a ispitit NICIODATĂ. Însă, ieri dimineață, în timp ce traversam strada, pe locul special amenajat pentru bicicliști (că doar sunt în Belgia, țară ce are construită 2000 de km de pistă pentru bicicliști), privirea mi-a fost atrasă iar mirosul mi-a fost „gâdilat” de fumul gros și plăcut aromat (senzație trăită pentru prima oară, dar și ultima! desigur!) ce țâșnea vijelios dintr-unul din hornurile fabricii cu pricina. Îmi închipui ce senzații stărnea aroma fumului cafengiilor din trafic, că doar era 9 dimineața!

Tuturor consumatorilor de cafea le ofer acestă imagine, cu recomadarea: „INSPIRAȚI, DAR NU GUSTAȚI!! CAFEAUA VĂ ÎMBĂTRÂNȘTE TIMPURIU! Și vă agită (de pomană).

photo-0003

Nu cafeaua ne trezește, ci APA VIEȚII! Din ea gustați din plin!

Pam-pam!

Atenție la ciupercuțe!

O ciupercuță roșie cu bulinuțe albe. O ciupercuță de toamnă, răsărită dintre frunzele ruginii.

Nu-i așa? E frumoasă. Chiar atractivă. Parcă numai bună de „gustat”. Însă, atenție, este otrăvitoare!!!
Ca să vezi, pe cât sunt de plăcute la vedere, pe atât de dăunătoare (chiar mortale) sunt la gustat.
Și unii oameni sunt ca ciupercile otrăvitoare: plăcuți la vedere, dar otrăvitori la „gust”. Sunt acei oameni mereu zâmbitori, prietenoși oricând și cu oricine, ale căror vorbe  (te) otrăvesc.

Nu „gustați” din ei! Sunt otrăvitori!

Nu toți oamenii frumoși (pe dinafară) sunt și sănătoși (pe dinăuntru)!

Deci, atenție la ciupercuțe! Pot fi otrăvitoare, unele.

(Unor ciuperci frumoase.)

Matinal

Azi dimineață la 8.10, în drum spre școală.

– Fineas, uite curcubeul! Hai să îi facem o poză.
– Da. Uite-l!
După ce am făcut roată după câteva clădiri iar zic:
– Fini, uite-l acum ce bine se vede! Și se mai vede unul!
– Uau! Da. Mama, dar de ce și curcubeul ne urmărește ca soarele și luna?
Pauză.

**********

Știam că numai necazurile se țin scai de om! Dar lumina, bucuria, pacea, liniștea, veselia și culoarea cum de ne urmăresc?

De ce ne urmăresc? De ce?

Toamna se numără bobocii!

Toamna…
… se numără bobocii
… se culeg strugurii
… se coc gutuile
… plesnesc prunele.

Toamna…
… ruginesc frunzele
… adorm semințele
… amorțesc simțurile
… cad castanele.

Toamna…
… se varsă vinul în pocale
… se dezleagă vorbele
… se împletesc mai iute gândurile
… se ascuțesc condeiele.

Toamna se numără bobocii!