Noi nu vom imbatrani niciodata!

Mergem încet prin viață.

N-am învățat să ne grăbim!

Ne bucurăm liniștit.

Nimeni nu ne-a văzut vreodată că ne agităm de bucurie!

Dormim învăluiți în vise.

Noi n-am auzit de somn fără visuri!

Iubim o singură dată, pe îndelete.

Nimeni n-a îndrăznit să iubească pe fugă de două ori!

Vorbim în șoaptă.

N-am învățat să vorbim (mai) tare.

Lucrăm încet.

Nimeni nu ne zorește să muncim ca nebunii!

De aceea NOI nu vom imbatrani niciodata.

 

 

 

Anunțuri

Puterea dragostei

Motto: ”Vă rog fierbinte, fiice ale Ieruslimului! Nu stârniți, nu treziți dragostea, până nu vine ea! … Căci dragostea e mai tare decât moartea, și gelozia (ardoarea) ei este neînduplecată, precum Locuința Morților; flăcările ei sunt flăcări de foc, flăcări mistuitoare…” Cântarea Cântărilor

Am ieșit din coasta ta

iar tu m-ai înghesuit

în inima ta.

M-ai ferecat

cu lanțurile dragostei

m-ai răstignit

cu mângâierile tale

m-ai orbit

cu privirile tale…

Mă sugrumi

cu sărutările tale

mă ucizi

cu iubirea ta…

Iar când suflarea ta

mă va îngheța

altă Eva va ieși din coasta ta.

Te caut…

Te caut

în tot ce îmi încântă ochiul,

în văgăuni, în scorburi și în stele…

Dar nu Te găsesc!

 

Mi s-a spus că exiști,

că ești aproape de mine

– chiar la un pas

dar nu Te văd,

nu Te simt…

Unde ești?

 

Te-am căutat

în cărți, în natură,

în filozofii, în mistere…

dar nu Te-am aflat…

Unde locuiești?

 

Îmi este de-ajuns

să-mi spui:

Iată-mă!

Doar să știu că exiști,

apoi nu Te mai dernajez…

dar nu vrei…

 

Însă Tu,

Tu m-ai căutat…

…. și m-ai găsit…

 

Așa am aflat

că Tu nu ești

nici în stele,

nici în filozofii

sau în scorburi,

ci

la CRUCE.

 

Pironit pe cruce

sufereai în tăcere.

Te-am întrebat

din vina cui…

… m-ai privit în ochi…

… din vina mea!

 

De atâtea ori am trecut

pe lângă Cruce,

dar niciodată nu mi-am ridicat

privirea în sus…

 

Ai fost mereu

atât de aproape de mine…

… doar la UN PAS…

 

Poezie publicată în Revista LYDIA,  numărul 37, Oradea

DE FLORII!


Din brânduși și toporași

făcutu-mi-am năsturași

Din micuțe viorele

îmi pusei la gât mărgele

Din gingașii ghiocei

făcutu-mi-am și cercei

Din creangă de corocodușă

mi-am pus la brâu curelușă

Din parfum de iasomie

mi-am croit și-o pălărie

Și gătită ca o Floare

am ieșit ‘n-tâmpinare

Domnului meu pe cărare.

Dis-de-dimineață-n zori

Ne-așezarăm flori cu flori

Pe margine de cărări

Pe Cristos  a-ntâmpina

În cetate când intra

În drumul spre Gologota.

Întâmpinându-L cu ciulini

Pironane, spini și mărăcini

Ofilite pe cărare

strigam toate-n gura mare:

Cristoase ai îndurare!

Vrem de păcat eliberare!

Iar Cristos umil trecea

Păcat cu păcat  ne lua

Suflete elibera

Și spre Gologota urca.

Acol’ Crist se răstignea

Suflete-a răscumpăra

Viața a ne-nmiresma.

În loc de „noapte bună”

Închide ochii, privește în sus, deschide-ți inima larg și trage adânc în piept suflare de viață. Așa. Nu te opri! Mai trage o dată. Și încă-o dată. Adânc.

Întinde-ți palmele, cuprinde cerul și sărută-l cu o sărutare sfântă. Hai! Îndrăznește! Nu te trăsnește! Atinge-l!

Privește drept-nainte și îndreaptă-ți pașii pe cale: pe calea suflării de viață ce duce spre cerul sărutat. Ia-o cu asalt! Știu. E îngustă. Dar e sigură. Că duce în Sus.

Taci acum și ascultă. Ascultă glasul cerului ce strigă în pustie. Auzi? Ce auzi? Un tunet în depărtări? Vuietul unei năprasnice furtuni? Huruitul unui mare cutremur?

Tăcere.

Nici vorbă! Aud un  susur blând și, ca printr-un văl, zăresc slava celui ce mă cheamă din pustie.

Închid ochii și privesc cerul. Tac și aud bătăile inimii cerului în fiecare suflare de-a mea.

Privește! Am atins cu vârful degetelor obrazul cerului, iar cerul s-a coborât la mine.

M-am oprit din drumul meu, și cerul s-a făcut cale sub pașii mei. Unde mă duc? Spre Cer.

Și tu știi calea într-acolo!

Calcă pe urmele pașilor Lui.

(Pentru mama)

Foto Carina Bobăilă (2009), prelucrare ik.

Florcovețe

Sorcova, vesela

Binețe de îmi veți da

Doar de bine voi ura!

Sorcova, vesela

Pe drezină călare

Gonim pân’ la Anu’ Mare!

Anul Mare ce-o sosit

Cu maci l-am împodobit

Cu cravată l-am gătit

Nouă șansă i-am sortit…

Ia, mai cântați măi flăcăi,

Ambasadori cu zurgălăi!

În grădini l-om odihni

De gânduri l-om străjui

Jurnalul i-om îmblânzi

Timpul i-l vom rotunji

Lumea înjumătății

Prin cuvinte însemnate

De Chirilă-n viers cântate.

Ia, mai mânați măi flăcăi!

Ciripind din zurgălăi!

Sorcova, vesela

Virtual să ne trăiți

Ca macii să înfloriți

Timpul  nu-l precupețiți

De Lume să vă feriți

Unul pe-altul vă iubiți

Cântărind cuvintele

Scriindu-vă gândurile.

Sorcova, vesela

Noi p-acia n-om mai sta

Spre-alte lumi ne-om îndrepta

Și la anu’ când venim

Sănătoși să vă găsim

Cu desagii încărcați

De păcate dezbrăcați

Cu inime înnoite

Și cu fețe veselite!

La anu’ și La mulți ani!

Hai mai departe flăcăi,

Că avem și alte oi!

Cioburi

Cu lumea-mi cioburi făcută

Mă răstorn între lumile tale.

Sângerând  prin cioburi de lume

Mă furişez pe sub ferestrele lumilor voastre

Îmi aştern cortul de scăpare

Între cerurile lor

Şi îmi acopăr hoitul sufletului

Cu aripile ei

Cine se va mai gândi la mine?

Cine mă va mai chema?

Gândul mi-a putrezit între  alte lumi

Limba mi-e flacără stinsă

Numele mi-e şters dintre nume…

Cine-mi va da un nume nou?

Cine mă va așeza într-o lume nouă?

Cine?…

A doua poveste al lui Eugene Ionesco

A doua poveste de Eugene Ionesco

Povestiri pentru copii, cu ilustrații de Etienne Delessert

1970, Paris; traducere din olandeză de Florentina Pop

În dimineaţa asta tatăl lui Josette s-a trezit devreme. S-a odihnit bine, pentru că ieri seară nu a fost la restaurant să mănânce varză murată sau supă de ceapă. Şi nici acasă nu a mâncat varză murată. I-a interzis doctorul. Tata trebuie să ţină regim. Și fiindcă i-a fost tare foame, aseară s-a culcat devreme. În somn nu simţi cum îţi chiorăie stomacul de foame.

Josette a bătut la uşa dormitorului părinţilor ei. Mama era plecată. Nu este în pat. Poate este sub pat. Sau este în dulap, dar dulapul este încuiat. Josette n-a găsit-o niciunde pe mama.

Contiunarea AICI.

Răsturnare

Mi-e inima un cocoloş de sentimente

Să te cuprind în ele n-aş  mai putea

Iar gându-mi s-a chircit printre sprâncene

Încât nu te mai pot îmbrăţişa

Cu buzele cusute-n două de urechi

Să te sărut mi-e aproape imposibil

Cu ochii ce-mi plutesc printre orbite

Încerc să te zăresc pe dindărăt

Mai stai pe prispa coastei mele stângi

Să-mi legeni lacrimile tot nepotolite

Şopteşte încet mânilor mele lungi

Suave buze nemaiauzite

Şi de o fi să-mi împleteşti privirea

Pe dos de genele-ţi prea lungi

Să-mi amuţească-n taină ropotirea

De sentimente ce-n inimă se ascund

Căci toate mi s-or aşeza la loc

De-ar fi să mă săruţi

Din nou

Cu foc

Pe dinăuntru şi pe dinapoi.

A toamnă

Cad frunzele copate de toamnă

Şi se împletesc în ruginii ţesături.

Un somn adând străpunge culorile pământului

Cu un ţipăt picurător de umezeală

Pălumind fiecare respiraţie de viaţă

Cu toamnă.

Umbra întunericului se întinde

Peste toamnă

Amuţind privightorile.

Ploi vijelioase se năpustesc

Pe deasupra şi pe dedesuptul

Toamnei…

Un soare lunatic

Bântuie peste gri cer de toamnă.

Nicio stea nu străluce

Înspre toamnă

Niciun glas nu răzbate

Din toamnă

Niciun chip nu se-arată

Prin toamnă

Niciun copt nu miroase

A toamnă

Doar tomnoase covoare,

Tomnitor de gălbejite,

Ţi se aştern foşnitor

Sub picioare.

Îndrăzneşte de păşeşete

În toamnă!