Ana Blandiana în Belgia

Parcurs literar intercultural ce are ca tema: femeia

Duminica, 30 noiembrie 2008, începând de la ora 11.00, în diferite locuri din Bruxelles

Interlitratour este un eveniment realizat ca urmare a unei colaborari între douasprezece asociatii bruxeleze si se va concretiza prin organizarea unui parcurs literar în Bruxelles, duminica 30 noiembrie, între orele 11.00 si 19.00.

Parcursul Interlitratour reuneste scriitoare de diverse origini ce vor veni la Bruxelles pentru a împartasi experienta si talentul lor cu iubitorii de literatura…

În cadrul acestui eveniment, Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna organizeaza o conferinta literara cu Ana Blandiana, figura emblematica a literaturii române, si expozitiile de fotografie „Memorialul de la Sighet” si „O cronologie a razboiului rece” prezentate de Romulus Rusan.
Începând de la ora 14.45 la Arthis – 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles.

sursa: www.rombel.com

Anunțuri

Am zărit lumina…


Am zărit lumina pe pământ
Și m-am născut și eu
Să văd ce mai faceți
Sănătoși? Voinici?
Cum o mai duceți cu fericirea?
Mulțumesc, nu-mi răspundeți.
Nu am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
Și atâta lumină încât
Crește iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul…
Nu dragă, nu te deranja sa mă iubești.
O cafea neagră voi servi, totuși
Din mana ta.
Îmi place că tu știi s-o faci
Amară.

de Marin Sorescu

Ce este OMUL?

Aici s-a inițiat un concurs destul de interesant și, cred eu, provocator. Concurenții sunt înviați să definească alone-in-the-life3„natura umană” și oricare din laturile ei contradictorii printr-o singură propoziție.

(Pentru cei interesați, mergeți aici și aici. Atenție! O propoziție, nu o frază! După cum veți constata, puțini știu ce este aia o propoziție.)

Mulți oameni s-au prins a concura, dovadă stau cele peste 300 de comentarii adunate. De la cele mai darwiniste până la cele mai spirituale, de la cele mai poetice până la cele mai pesimiste, de la cele mai simple și copilărești până la cele mai stupide, definițiile omului au curs gârlă; și încă se mai varsă, fără oprire. În genere, definițiile sunt construite fie din truisme, fie din contraste, gen: omul este „Soare și Lună”, „iubire și ură”, „înger și demon”, „întuneric și lumină”, „frământarea continuă dintre bine și rău”, „moarte-viață”, „rădăcini și aripi” (frumoasă definiție),  „aroma Pardisului și gustul [amar] al Infernului”, „bincuvântare și blestem”, ba chiar „Dumnezeu și Diavol”, „Alfa și Omega”.  Alții au optat pentru definiții darwiniste (cum ziceam mai sus), precum: „animal îmblânzit”, „animal social”, sau „singurul dintre toate animalele care își construiește singur cursa și își pune tot singur momeala, apoi – tot singur – se aruncă în ea”.
Alte definiții, precum: „omul este o eroare regretabilă a naturii”, „omul este un joc de șah”, sau „între cele două Treceri, spre Viață și spre Moarte, omul este acrobatul favorit al lui Dumnezeu”, se află la granița dintre darwinism-ateism și pesimism ( poate un pesimism ironic).
Undeva mai la polii științei, mai realistă, găsesc definiția cum că „omul este un infinit psihic și un atom fizic” (deși, mă îndoiesc de „infinitatea” noastră psihică).

Mda… Dacă mă iau după o altă definiție, „omul sunt EU”, atunci presupun că unii dintre concurenți s-au definit pe ei înșiși, au definit, oarecum, omul care sunt (la plural). Probabil, înainte de a scrie definiția omului, s-au privit cu coada ochiului în oglindă (unii, nu toți!).

Nici definițiile spirituale, cele ce sunt mai aproape de cer (locul de unde omul a învățat să zboare sau să cadă) nu lipsesc (ce bine!): „omul este un pumn de țărână ce are doar un singur lucru prețios: sufletul” (frumos), „omul este spiritul în căutarea lui Dumnezeu”, sau „omul este Credința, Nădejdea și Dragostea.” Sau, ceva mai poetică, „omul este o scoică cu vuiet de cer” (taareee poetică, nu?).

Frumoasă și profundă, zic eu, mi se pare însăși definiția inițiatorului concursului: „omul a inventat ghilotina și pianul.” E tot un contrast, însă unul mai complex, unul care cred că reușește să cuprindă toate contrastele la un loc. Într-adevăr, omul este ființa care a deschis zăgazurile Morții (inventând ghilotina) – iată întunericul, blestemul, urâtul, demonul, ura, răul, fața Morții, gustul amar (al Infernului), Luna, rădăcinile umanităii! – dar care a și atins Culmile Veșniciei prin muzică – iată lumina, Soarele, frumosul, binele, iubirea, aroma Paradisului, Viața (veșnică), îngerul, aripile umanității!

un-pas-pana-la-nori1Și totuși, ce este omul?

Omul (parte bărbătescă și parte femeiască) este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Creat cu puțin mai prejos decât Dumnezeu, încununat cu slavă și cinste, pus stăpân peste tot pământul, căci i s-a dat săpânire peste toate lucrările mâinilor lui Dumnezeu. Iar prin jertfa lui Cristos Isus este socotit fiu de Dumnezeu.

Iată ce este omul!

Tu ce ești? Ești Om? Sau ce?

SEMNE

„Arată-ne un semn! Vrem un semn!”

Când căldura soarelui slăbește, când triluritul păsărelelor amorțește, când frunzele încep să ruginească, știm să toamna se instalează printre noi (poate și în noi).
photo-0011

Când vântul se întețește, răscolind fiori de gheață printre crengile golașe ale copacilor, când pe fața negricioasă a pământului se așterne primul strat (subțire) de zăpadă, știm că iarna ia locul toamnei, pentru o vreme.

photo-0005

Sau, când privim cerul seara, spunem: „Mâine va fi vreme frumoasă, căci cerul este roșu la apus.” Iar dimineața, când privim cerul, spunem: „Astăzi va fi furtună, căci cerul este roșu posomorât.”
Fața cerului știm să-o deslușim, dar SEMNELE VREMURILOR nu le putem pricepe?

Vrem semne! Semnele vremurilor vrem să le vedem! Să le înțelegem! Vrem să stim care e semnul sfârșitului acestei lumi și semnul venirii Tale a doua oară pe pământ! Vrem semne

Vreți semne...

Veți auzi de războiae și de vești despre războaie. Un neam se va ridica împotriva altui neam, ici-colo vor fi cutremure de pământ, foamete și molime. (Vedeți să nu vă înspăimântați, fiindcă toate aceste lucruri trebuie să se întâmple; sfârșitul însă nu va fi atunci. Toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor- începutul SEMNULUI.) Pe unii dintre voi vă vor chinui, vă vor omorî. Veți fi urâți de toți, din pricina numelui Meu. Atunci mulți vor cădea, mulți se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții. Se vor ridica mulți proroci și cristoși mincinoși, care vor înșela pe mulți dintre voi. (Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.)
Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu va fi propăvăduită în toată lumea, ca să slujească drept mărturie tuturor.
Atunci va veni sfârșitul.
Va fi și „marele necaz”. Un necaz așa de mare, cum nu a mai fost niciodată, de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi. (Și dacă acele zile ale necazului cel mare nu ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, însă din pricina celor aleși au fost scurtate.) Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, iar puterile cerului vor fi clătinate”.
Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului. Orice ochi de pe pământ Îl va vedea venind (a doua oară) pe norii cerului cu mare putere și slavă.

Învățați și voi de la smochin: când îi frăgezește și îi înfruzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa, și voi, când veți auzi și veți vedea toate aceste semne, să știți că Fiul Omului este aproape, foarte aproape, este chiar la ușă.

smochinul

Acestea sunt semnele vremurilor…


Dacă…

– Mama, știi, dacă un copil bogat se împrietenește cu un copil sărac, atunci amândoi sunt bogați.

– Dar dacă „un copil sărac se împrietenște cu un copil bogat”?…

– Dacă un copil sărac se împrietenește cu un copil bogat, atunci amândoi sunt săraci.

Hmmm…

Viața bate mitologia

Câți dintre noi nu ne-am hrănit fantezia în copilărie (sau și în adolescență, în cazul unora) cu basmele lui Ispirescu sau cu alte lecturi fantastice inspirate din mitologia grecească, romană, scandinavă sau asiatică. În esență, indiferent de cultură, de personaje sau de scrib, acest tip de scriere are (sau avea) o temă universală. Și anume, vesnica luptă dintre Bine și Rău. Luptă în care, desigur, întotdeauna triumfă Binele, Răul fie fiind anihilat, fie doar înfrânt (pentru o vreme). Desigur, și personajele sunt împărțite (doar) în 2 categorii: eroii, ce luptă în numele Binelui, și personajele negative, ce repezintă, desigur, Răul. În această acerbă luptă, eroul Binelui trebuie să parcurcă un drum inițiatic, să se supună unor probe și ele inițiatice (și să le treacă cu brio!), pentru a(-și) descoperi, și dobândi, nestematele comori ale omenirii: Binele, Adevărul, Dreptatea, Sacrificiul de sine, Prietenia…

Deși personaje mitologice, adică imaginare (nereale), totuși lupta în sine este reală, râvna eroilor buni este și ea reală (în inima unora), viclenia (din mintea și sufletul  altora) personajelor negative, tot reală, supremația Binelui asupra Răului este și ea reală (chiar dacă, uneori, pare greu de văzut). Ce băiat (chiar și fată!) nu și-a dorit, copil fiind, să fie un Prâslea voinic în căutarea merelor de aur, un Lancelot cu Excalibur înfiptă în inima dușmanului răpitor de libertate și însetat după putere și nedreptate, sau un Hercule neînfricat, care dintr-o singură mișcare să azvârle în depărtări toate lighioanele și toți mutanții? Însă oare este cineva care să-și fi dorit să fie vreun Spân viclean și profitor, sau un ciclop uriaș și înspăimântător sau o Hera ursitoare de intrigi și plină de invidie? Sper să nu primesc niciodată răspuns la această întrebare. Mi-e prea suficient că mi-a fost sortit să descopăr  de curând existența reală a unuia dintre personajele fantastice, și anume  TROLLUL.

Trollul este o creatură urâtă și rea, desprinsă din mitologia scandinavă, ce își are sălașul sub pământ sau prin grote,  și nu iese niciodată la lumina zilei. Desigur,  prin înfățișarea sa înspăimântotoare, precum și prin așezarea locuinței sale în cele mai întunecoase locuri ne este sugerată natura sa sufletească (fiind un personaj rău), plin de venin și răutate ascunse. Însă, în lumea reală, trollul are o înfățișare fizică fermecătoare. La început trollul poate părea blând, prietenos, chiar binevoitor, însă el nu este altceva decât un provocator de certuri. Este o persoană care lansează o discuție cu scopul de a (re)crea un conflict (de idei). De obicei, trollul se folosește de subiecte specifice comunițății în care dorește să stârnească zâzania. De menționat, că trollului îi face mare plăcere să semene discordie printre ceilalți, să dea naștere la certuri și să supere. Uneori, conflictul devine amuzant doar pentru el, dar aproape niciodată pentru cei implicați (sau păcăliți). Suferința ce o provoacă cu bună știință altora îi creează trollului o stare de satisfacție. Pentru troll, cearta și zâzania sunt ca un drog. Cu el niciodată nu se va putea discuta, pantru că el nu știe să poarte o discuție blândă și prietenoasă, nu știe să aibă un schimb de idei echilibrat; nu poate fi îmblânzit prin cuvinte simple, adică cu vorba bună. Unicul lui scop este acela de a provoca, de a stârni certuri între ceilalți, chiar și de a calomnia!

Odată ce tacticile lui sunt demascate, iar planurile lui sunt scoase la lumină din ascunzișurile întuncoase ale minții și inimii sale (acolo unde își urzește cu atâta măiestrie atacurile și discordiile), trollul turbează. Un (contra)răspuns nu-l va îmblânzi defel, ci îl va încuraja să continue (ca într-un cerc vicios) zâzania. Singura, și cea mai potrivită, metodă de a descuraja un troll, de a pune capăt certurilor provocate cu răutate de el, este de a-l ignora.

Deci, să ne vedem de lecturile noastre, de viața noastră (în liniște și în pace) și să lăsăm trollii să urle cât vor, precum lupii la lună, ea oricum merge mai departe. Ei urlă, noi să îi ingorăm. E mai înțelept și mai sănătos pentru psihic și suflet.

Două citate

„Cărarea spre Împărăția lui Dumnezeu trece prin Valea Altruismului, pentru că numai acolo cresc anumite flori, precum umilința, smerenia, care ne înalță.”

„Un om sfânt nu este niciodată conștient că este un sfânt; un om sfânt este conștient numai de dependența sa de Dumnezeu.”

Bănuțul 52

„Doamne, dar cu acesta ce va fi?…”
Ce-ți pasă ție? Tu, vino după Mine!” (Ioan 21: 21,22)

Uneori suntem mai miloși decât Dumnezeu. Uneori refuzăm cu încăpățânare să vedem că nu trebuie (și nici nu e indicat) să ne amestecăm în viața altora. Atunci când ne amestecăm în planul lui Dumnezeu pentru alții, asemenea unor „providențe amatoare”, suntem nimic mai mult decât niște îngeri fără aripi și fără glas. Atunci ne întindem mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri. În acest caz, Dumnezeu ne întreabă: Ce-ți pasă ție?

Ce-mi pasă mie?
Eu trebuie să merg după El! Atât. Restul vine de la sine.
Și, oricum, „fiecare doarme așa cum își așterne”.
Ce-mi pasă mie? Nu eu dețin controlul! Nici nu pot face ca toate lucurile să meargă strună!
Lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare! Noi, doar să mergem după El!

Bănuțul 51

„Domnul, Dumnezeul Cerului, Care m-a scos din casa tatălui meu și din patria mea, Care mi-a vorbit […], va trimite Îngerul Său înaintea ta…” (Facerea)

****

„Toți îl putem vedea pe Dumnezeu în lucrurile excepționale, însă e nevoie de cultivarea disciplinei spirituale pentru a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru mărunt. Să nu crezi niciodată că întâmplarea este altceva decât ordinea rânduită și poruncită de Dumnezeu. Așadar, fii gata să descoperi planurile divine în orice loc și în orice situație din viața ta; pretutindeni.”  (Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt, Oswald Chambers)