10 lucuri care nu îmi plac

Dacă în 2010, provocată fiind de o postare de tip leapșa din lumea adam(a)ică, am scris despre 10 lucruri care îmi plac, astăzi – la zece ani distanță! -, provocată oarecum tot de o postare din aceeași lume socotesc o ocazie oportună să alătuiesc o listă cu 10 lucruri care nu îmi plac. Nici nu știu dacă sunt zece lucruri care să nu-mi placă! Poate că sunt mai mult de zece! Iată, acum este momentul să descopăr câte lucruri sunt care nu-mi plac chiar deloc. Sau poate că voi selecta doar 10 din lucrurile care nu-mi plac ce îmi traversează în acest moment memoria, vorba adam(a)ică(i).

  1. Fără să stau prea mult pe gânduri: nu-mi plac minciuna și nici mincionșii. Mințind ne rănim singuri: Nu vă mai minţiţi unii pe alţii; spuneţi adevărul, fiindcă avem părtăşie unii cu alţii şi atunci cînd ne minţim unii pe alţii ne facem rău nouă înşine. Porunca a noua ne interzice minciuna: Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău (Exodul 20:16). Dumnezeu urăşte minciuna: Buzele mincinoase sunt o urâciune înaintea Domnului, dar cei credincioşi adevărului Îi sunt plăcuţi (Proverbe12:22). Ba mai mult! Mincinoşii sunt excluşi din prezenţa lui Dumnezeu și nu vor intra în Cetatea lui Dumnezeu: Nici unul care spune minciuni nu va sta în prezenţa Mea! Și afară sunt […] oricine iubeşte şi practică minciuna (Paslmul 101:7; Apocalipsa 22:15). Pe lângă toate acestea, însuși Domnul Isus Cristos afirmă că minciuna vine de la diavol, care este tatăl minciunii: Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8:44). Concluzie: diavolul e tatăl minciunii, iar mincioșii sunt fii (și fiicele) lui!
  2. Nu îmi plac dezordinea și mizeria. Dumnezeu este Domnul ordinii, al orânduielii și al curăției inimii. Încă de pe primele pagini ale Scripturii, Dumnezeu abordează problema ordinii; dezordine și haos. La început pământul era pustiu și gol. Apoi, Cuvântul Divin aduce ordine în mod sistematic în formă și conținut. Desigur că, prin apariția păcatului în lume reapare haosul și dezordinea în ființa umană și în jurul acesteia. Însă prin Cristos – Dumnezeul întrupat –  este readusă ordinea și echilibrul ființei umane; a lui Adam (omul). Credința în El este încununarea unei vieți ordonate, curate și sfinte! Și numai prin credința în Cristos Isus putem să scăpăm de dezordinea sentimentelor sau emoțiilor negative. Bine este deci să facem și să păstrăm ordinea și curățenia în mintea, inima, sufletul și viața noastră! Pentru o viață prosperă și sănătoasă! Nu cred că greșesc dacă spun că ordinea și curățenia interioară încep din exterior, adică cu casa ta! Nu crezi? Bunica îmi spunea mereu: Casă curată și ordonată, suflet curat și rânduit. Fizicianul Adam Frank, autointitulat ‘evanghelistul științei’, mă va contrazice totalmente. De fapt, el chiar susține contrariul! Cu referire la ordine-dezordine și haos el face următoare afirmație șocantă: [Dezordinea] ‘este legea fizicii. Universul în sine este haos. Cum puteți face ordine în casă sau în viața voastră, dacă acest lucru contravine naturii Universului?’ Eu nu mă pot pune cu un profesor de astrofizică, dar Cuvântul lui Dumnezeu – da! Iată ce i se răspunde în cartea Proverbe: Când nu este viziune, poporul ajunge la dezordine, dar cel care păzește legea este fericit (Proverbe 29:18). Iar în epistola lui Iacov Cuvântul îi replică următoarele: […] Căci acolo unde este invidie şi ambiţie egoistă, acolo va fi dezordine şi răutate de orice fel (Iacov 3:16). Concluzie: dezordinea se naște acolo unde nu este viziune și acolo unde este invidie și ambiție egoistă. Adică în inimile pline de murdărie. Este deci imperios necesar să ne curățim inimile! Cu toții știm că numai sânge de Cristos ne poate înălbi inimile și ordona haosul din casa și viața noastră.
  3. Nu îmi plac aglomerația și înghesuiala. Evit cât pot de mult spațiile aglomerate unde din toate părțile poți fi lesne înghesuit, îmbrâncit și uneori chiar lovit. În aglomerație parcă nu ai aer și nici libertate de mișcare. Sunt momente când chiar ești purtat de mulțime încotro nu vrei tu. Pe lângă lipsa de aer și de mișcare este și foarte mult zgomot. Și asta îți obosește mintea. Nu te lasă să mai te gândești lucid la ale tale, sau la cele de Sus. Însuși Isus avea momente când evita mulțimile de oameni, părăsind locul aglomerat cu barca împreună cu discipolii săi sau retrăgându-se singur deoparte, într-un loc putiu. Astăzi sunt 36 de grade, o zi deci caniculară, și majoritatea s-a retras la mare pe plajă sau în mare. Eu însă prefer răcoarea și liniștea apartamentului meu micuț de la parter, unde mă pot feri de aglomerația și înghesuiala plajelor. Ce plăcere să nu fii nevoit să înoți într-o mare de oameni! Ei nu te deranjează, tu nu îi încurci. Fiecare lasă pe fiecare să trăiască.
  4. Nu îmi place culoarea neagră. Negrul, o culoare acromatică fără nuanță, este cea mai închisă culoare pe care care o putem vedea, ea fiind rezultatul absenței sau absorbției luminii vizibile. Simbolic, culoarea neagră reprezintă pentru mine întunericul, moartea, răul, violența, durerea, boala, suferința, angoasele unui suflet chinuit, păcatul, mizeria, absența luminii. Pe cât posibil deci o evit: din ținută, în decorații, din gând și minte … Cu toate acestea, în anumite ocazii sunt nevoită să o port, pe și în mine. În ținută, când o port, mă duce cu gândul solemnitate și autoritate, ceea ce și simboliza negrul încă din Evul Mediu. Din acest motiv cred că și până în zilele noastre este purtat de judecători și magistrați. Mai greu este când negrul mi se furișează în suflet. Deși o vreme, sau deloc, nu o vede nimeni – nici chiar eu! eu doar o simt – ea îmi marchează gândurile, cuvintele, gesturile, faptele, visurile. Deci, nu-mi place deloc culoarea neagră, o culoare fără nunață, fără lumină, fără speranță. Aș vrea, dacă se poate, să o scot din paleta mea de culori.
  5. Nu îmi place cafeaua. Eu nu beau cafea. În primul rând, nu îmi place gustul ei amărui spre ars. Oricât aș încerca s-o îndulcesc, tot nu voi reuși să-i anihilez gustul amar. Nu zic parcă unii că viața este precum o ceașcă de cafea: aromată și totuși amară? O fi, nu-ș’ ce să zic. Că eu nu beau cafea. În al doilea rând, vorbele bunicii m-au făcut să nu-mi placă cafeaua. Ea îmi spunea: Cafeaua băută în exces îmbătrânește tenul și îngălbenește dinții. Mi-a fost deajuns să-mi spună așa ceva pe când eram tânăruță, ca să nu-mi doresc niciodată să beau cafea, haha! Dinți galbeni … ten îmbătrânit … Nu, nu vreau așa ceva! Voi? Desigur, exagerez puțin acum! N-am prea văzut oameni cu dinții îngălbeniți de la cafea, dar de la tutun – da!  Acum, ce înseamnă în exces? Tibi, soțul meu, bea 2-3 cafele pe zi. El zice că e normal, nu în exces. Alții beau mai multe pe zi? E și asta tot normal? În fine, cui îi place cafeaua, să se disfrute (a se citi bucura) cu măsură de aroma și gustul ei amărui. Cui nu-i place, ca mie, să nu fie învidioși pe cei dintâi, hihi.
  6. Nu îmi place să citesc ziarul. Tatăl meu este de meserie zețar, desigur acum la pensie. Știți ce făcea un zețar? Zețarul, pe când jurnaliștii nu-ș scriau singuri la computer articolul, era cel care scria ziarul cu litere de plum culese cu pensenta și așezate în oglindă în culegător, adică în pagina de ziar. Bunicul, de când îl știu este un consecvent citior al ziarului pe hârtie. După fiecare citire din scorță-n scoarță a ziarului, bunicul meu are un ritual: merge de se spală pe mâini cu apă și săpun. Ca să îndepărteze bine plumbul și cerneala toxice, așezate pe mâini în timpul citirii ziarului.  Îmi aduc aminte cum tata primea zilnic 1 litru de lapte de la tipografie, ca antidot împotriva plumbului otrăvitor.
  7. Nu îmi place să calc haine. Oare cărei prințese urbane îi place să calce haine? Căreia dintre noi, femeile (sunt prin zonă bărbați, atrași de acest act?), i se pare ideea de a plimba un fier aburind încins pe un material șifonat și de a-l lăsa perfect neted, aburind fierbinte în urma sa atrăgătoare? Mie, una, nu. Știți în câte dimineți de sâmbătă și de vacanță mă trezesc spunându-mi ‘azi o să calc’? Multe, chiar săptămânal. Însă mi se întămplă cam o dată la două sau trei săptămâni să mă țin de ce-mi propun. Nu îmi place să calc, pentru că nu-mi place statul în picioare în căldură, insitențele pe material pentru un călcat perfect. Cu toate astea, calc! Calc nu pentru că îmi place, ci pentru că trebuie: pentru mine și pentru familia mea. În concluzie, voi spune precum prințesa urbană: calc, deci exist!
  8. Nu îmi place să dorm singură. Nu îmi place deloc să dorm singură, pentru că nu îmi place singurătatea. Mai bine doi decât unul, spune Scriptura, […] căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă (Eclesiastul 4:9-12). Și eu cred pe cuvânt Scriptura! Tu nu?
  9. Nu îmi plac frigul și căldura mare. Nu știu cum am rezistat până la 30 de ani la temperaturile ridicate pe timp de iarnă din România! Când eram nevoită să port pe sub pantaloni ștrampi groși și egări și mă înfofoleam ca la Polul Nord. Nu-mi place frigul, adică gerul. Nu-mi plac temepraturile sub zero grade. Atunci simt că-mi îngheață inima în mine, și gândurile devin un sloi de gheață. Brrr! Dar nu-mi place nici căldura mare. Dacă se poate, nici prea cald dar nici prea frig. Așa, moderat. Atunci aș fi fericită. Dacă e prea cald mi se topesc toate visurile și mi se scurg ochii din orbită. E, căldură mare, mon cher …
  10. Nu îmi plac schimbările (majore). Schimbările mă tulbură, mă debusolează. Pentru că trebuie să o iei de la început. Mai întâi trebuie să renunți la ceva, și să accepți altceva. Necunoscutul mă stresează. Oamenii noi mă pun în încurcătură. Schimbările majore te smulg din rădăcinile tale și te obligă să te replantezi în altă grădină, necunoscută. Schimbările îți dau peste cap obiceiurile și te obligă să adopți altele noi. Îmi place viața simplă și banală: același oraș, aceleași străzi, aceeași plopi, aceeași casă, același loc de muncă, aceeași colegi, aceeași biserică, aceași credință, aceiași prieteni vechi, același medic de familie, același dentist, același coafor, aceeași farmacie, același magazin, aceeași limbă, aceeași țară … Viața însă nu mi-e deloc simplă și banală. Dimpotrivă, schimbările majore au venit brusc, grosolan și făr’ să mă întrebe. Alte orașe, alte străzi, alți plopi, alte case, alte locuri de muncă, alți noi colegi, alți prieteni noi și vechi, alți medici și alte spitale, altă farmacie, altă țară, altă limbă, altă cultură, altă biserică, altă cultură, alte obiceiuri … aceeași eu …

Ei, bine, după două zile în care mi-am selectat 10 lucruri care nu îmi plac, închei învitându-te și pe tine să-ți faci o listă cu 10 lucruri care nu îți plac. Te prinzi în ‘leapșa’ mea? S-ar putea să te surprinzi!  Este foarte probabil să avem câteva lucuri comune care nu ne plac. Sau s-ar prea putea să fie tocmai invers. Răstălmăcind o vorbă românescă, aș putea zice: ce ție nu-ți place, altuia poate îi place. Spre deosebire de gusturi care nu se dicută, cred că fără ezitare (ne-)am putea discuta neplăcerile. Nu crezi?

În concluzie: care sunte cele 10 lucruri care nu îți plac?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s